Primăria Cluj-Napoca l-a dat în judecată pe cunoscutul interlop si vlogger Nelson Mondialu, după acesta nu și-a plătit amenzi în valoare de peste 24.000 de lei, adunate încă din 2006.
Nelson Mondialu spune că a plătit la ANAF 10 milioane de lei crezând că aceea e toată datoria lui. Dar s-a înşelat. A primit înştiinţare că Primăria clujeană l-a dat în judecată pentru 245 de milioane şi că va decide să îl trimită la muncă în folosul comunităţii.
Acesta se întreabă teatral de ce nu a văzut primăria şi "faptele bune" pe care le-a făcut în folosul comunităţii, cum ar fi banii pe care i-a dat colindătorilor. Acesta e dispus să plătească amenzile, dar nu dobânzile.
Mondialu spune că e bolnav cu tensiunea şi că ceea ce i se întâmplă nu i se pare corect. După calculele lui ar trebui să muncească vreo 3 ani pentru comunitatea clujeană ca să îşi stingă amenzile.
© 2022 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0949 (s) | 33 queries | Mysql time :0.028608 (s)
Comentarii (0)