Controversatul nepot al primarului Emil Boc, Ioan Alexandru Boc, a scăpat ca prin urechile acului de închisoare și de tratamentul medical obligatoriu, după ce Judecătoria Turda a decis că mesajele trimise de acesta nu fac obiectul unor amenințării cu moartea, caracterizându-le drept acte de violență. Sentința nu este definitivă și a fost atacată la Curtea de Apel Cluj. 

Ioan Alexandru Boc, nepotul primarului Emil Boc, a fost condamnat de magistrații de la Judecătoria Turda la 8 luni şi 20 de zile de închisoare cu suspendare, după ce au fost contopite mai multe pedepse din dosarele: 5294/328/2021 – în care Boc este acuzat de ultraj judiciar asupra judecătorului Alexandru Tiliciu și 21970/211/2019 – în care Boc este acuzat de hărțuire, părțile vătămate fiind Mircea Andrei Oprean, Daniela Ioana Petric, Melinda Țuțu și societatea Pro Xpert Consulting SRL. De asemenea, acesta este obligat să plătească o amendă penală în cuantum de 4.500 lei și să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile la Primăria municipiului Cluj-Napoca, la Regia Autonomă a Domeniului Public. 

Închisoare cu suspendare pentru: distrugere, hărțuire, amenințare cu moartea și ultraj judiciar

Așadar, nepotul lui Emil Boc a scăpat extrem de ieftin, după ce a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 3752/P/2019 din data de 18.09.2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere, hărțuire, amenințare și ultraj judiciar, la acel moment, fiind luată măsura preventivă a controlului judiciar. 

Potrivit anchetatorilor, problemele cu Boc au început de când acesta a lansat platforma Digital Democracy și începea să folosească resursele și materialele din Pro Xpert Consulting SRL în favoarea noii sale afaceri. Mai mult, cei doi coasociați i-ar fi ascuns lui Ioan Alexandru Boc că organizează un team building și la momentul în care Daniela Ioana Petric i-ar fi trimis un mesaj în care își crea scuze că i-a ascuns acest lucru, Boc și-a ieșit din minți și a început să distrugă sediul firmei. Pe fondul neînțelegerilor cu Mircea Andrei Oprean și Daniela Ioana Petric, coasociații săi de la firma Pro Xpert Consulting SRL, societate comercială din Cluj-Napoca specializată pe consultanță în domeniul fondurilor europene și a achizițiilor publice, Ioan Alexandru Boc a distrus două unități centrale de calculator, trei monitoare, două birouri, două telefoane mobile, două scaune și o ștampilă, bunuri aparținând societății, cauzând un prejudiciu în valoare de 3695 de lei. 

„Duminică eu i-am dat un mesaj lui Boc prin care îl anunțam despre ieșirea noastră și prin care îmi ceream și scuze pentru faptul că nu îi spusesem că voi pleca în team-building. După acel moment, am constatat că efectiv a început o nebunie, în acea zi Boc s-a deplasat la sediul firmei și a distrus mai multe bunuri, pe măsură ce făcea acest lucru el trimițându-ne și fotografii. În acele condiții am plecat din Moldovenești spre Cluj-Napoca, în timp ce ne deplasam, noi anunțând și organele de poliție, fapt pentru care atunci când am ajuns în Cluj-Napoca, ne-am deplasat la sediul firmei împreună cu polițiștii, în acel loc fiind identificat Boc, care ulterior a fost condus la poliție”, susținea Daniela Ioana Petric.

Fotografiile în care Ioan Alexandru Boc își arăta isprava au fost însoțite de o serie de amenințări cu moartea. „Astfel, după ce persoana vătămată Petric Daniela Ioana îi expediază un mesaj inculpatului în care îi comunică plecarea în team – building, iar ulterior încearcă să îl calmeze și îl imploră să nu distrugă bunurile societății, acesta îi răspunde cu mesajele: „Vă omor”, „Vă omor”, „Văăăăă omor”, „Vă aștept la prox”, „vă omor”, „M-ați distrus, vă omor”, toate aceste mesaje fiind urmate și de fotografii trimise de inculpat, în care sunt redate bunurile distruse”, se arată la dosar.

A urmat un alt șir de amenințări în data de 28 respectiv 29 octombrie 2017, când Ioan Alexandru Boc i-a trimis mai multe mesaje de amenințare lui Mircea Andrei Oprean: „știi că data viitoare când te mai pui cu mine va plânge mă-ta?”, „Te aștept jigodie”, „De amu a plânge mă-ta”, „Darkness triumph?! :))) Îmi sugi tu p**a acuma”, „O sa mă focusez să plângă mă-ta”. 

Nimeni nu a scăpat de amenințările lui Boc

După acest eveniment, nepotul lui Emil Boc a încercat să dizolve societatea Pro Xpert Consulting SRL, chemându-i în judecată pe Mircea Andrei Oprean și Daniela Ioana Petric, dând naștere dosarului  806/1285/2018 de pe rolul Tribunalului Comercial Cluj. Mircea Andrei Oprean, Daniela Ioana Petric și societatea Pro Xpert Consulting SRL erau reprezentanți în instanță de avocata Melinda Țuțu din cadrul Baroului Cluj, iar acest motiv l-a determinat pe Boc să își îndrepte furia și către Melinda Țuțu, țrimițându-i și ei o serie de mesaje de amenințare în perioada 13.02.2019 – 22.06.2019. 

La data de 24.04.2019, dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Cluj-Napoca cu nr. 21970/211/2019 și a fost repartizat completului P9, titularul acestuia fiind judecătorul Alexandru Tiliciu. În calitate de judecător de cameră preliminară a verificat legalitatea și temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar dispusă în faza de urmărire penală a lui Ioan Alexandru Boc, context în care a respins cererea de revocare formulată de avocatul inculpatului și a constatat temeinicia și legalitatea măsurii preventive. 

Nemulțumit de soluția emisă, în noaptea de 17 spre 18 decembrie 2019, Ioan Alexandru boc a expediat de pe adresa sa de e-mail mai multe mesaje pe adresa de corespondență a Judecătoriei Cluj-Napoca, care în ziua următoare au fost listate de către grefieri și depuse la dosarul asociat nr. 21970/211/2019/a1.3, având ca obiect verificarea măsurii preventive ajungând la cunoștința judecătorului Alexandru Tiliciu. 

„La data de 18.12.2019, Boc Ioan Alexandru l-a amenințat pe judecătorul persoană vătămată Tiliciu Alexandru, în scop de intimidare și de răzbunare în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, în concret, în contextul în care Boc Ioan Alexandru, domiciliat în municipiul Cluj-Napoca, era judecat sub control judiciar în dosarul privind săvârșirea infracțiunilor de distrugere, hărțuire, amenințare și ultraj judiciar (…)”, se arată în documentele cuprinse la dosar.

În cadrul aceluiași dosar, se regăsesc nu mai puțin de 17 mesaje de amenințare cu acte de violență și cu moartea trimise de nepotul lui Emil Boc către Judecătoria Cluj-Napoca. 

Redăm mai jos câteva mesaje care în ochii magistraților de la Judecătoria Turda nu fac obiectul unor amenințări cu moartea: 

„De ce pi**a mamii lui Tiliciu mi s-a prelungit controlul judiciar când eu ieri am trecut de 3 ori pe lângă Melinda Țuțu și nu i-am luat gâtul deși o puteam face în mai puțin de o secundă?”.

„Să te duci Tiliciule în p***a mătii acasă în Hunedoara…să judeci acolo incompetentule…și c**atule ce ești”

„Căpușe de bani publici ce merită strivite…asta sunteți. Hai, băgați-mă la închisoare, nemernicilor…criminalilor… și jegoșilor ce sunteți”.

„De Tiliciu Alexandu va fi vai și amar de capul lui. Izolat în Hunedoara va fi. Până va muri. Poate va fi și el exponat de ceară la Muzeul Antipa precum Melinda Țuțu.”

„Nu sunt singurul ce ar putea în mai puțin de o secundă pune pe offline pe cineva”.

Judecătoria Turda: „Amenințările cu moartea nu își găsesc corespondent în probațiune”

Din fericire, sentința nu este definitivă și a fost atacată de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda, care au motivat că „Instanța de judecată, în mod netemeinic, a reținut aplicarea prevederilor art. 396 alin 10 Cod proc. pen. și a înlăturat din cuprinsul stării de fapt amenințarea cu moartea, considerând că o astfel de acțiune nu rezultă din cuprinsul materialului probator. Instanța a susținut că «Deși procurorul de caz a susținut că prin mesajele trimise, inculpatul a amenințat cu moartea persoana vătămată, instanța reține că această afirmație nu își găsește corespondent în probațiunea administrată, analiza acestor mesaje mai sus redate relevând că inculpatul nu a amenințat cu moartea, prin urmare, inculpatul beneficiază de reducerea limitelor de pedeapsă potrivit dispozițiilor art. 356 alin. 10 Cod proc. pen.»

Constatăm astfel că instanța de judecată s-a rezumat doar să arate că din probatoriu nu rezultă că inculpatul a amenințat cu moartea, fără a argumenta în vreun fel. Considerăm asemenea procurorului de caz, că prin mesajele adresate persoanei vătămate Tiliciu Alexandru, deși nu în mod textual, inculpatul Boc Ioan Alexandru a adresat amenințări cu moartea. Amenințările depășesc sfera unor amenințări cu acte de violență, având în vedere că inculpatul face referiri și trimiteri la suprimarea vieții: „căpușe strivite”, „exponat de ceară”, „offline”, „nu i-am luat gâtul”. Persoana vizată de astfel de mesaje se poate gândi la modul serios și rezonabil că inculpatul îi insuflă prin acestea frică că își va putea pierde viața. Asemenea aluzii morbide sunt în modul rezonabil de natură să creeze temerea cu privire la acțiuni mult mai grave decât cele de simplă violență. Însăși persoana vătămată a descris impactul pe care aceste mesaje l-au avut, arătând că «toate aceste mesaje… mi-au creat o stare de temere, având în vedere că manifestările inculpatului la adresa mea au cunoscut o certă escaladare și este imprevizibil modul în care ar putea reacționa o persoană care are convingerea că am de-a face cu trădători de țară și criminali împotriva umanității.» 

Față de aceste aspecte, coroborat și cu starea psihică a inculpatului de la acel moment care îl predispunea pe acesta la o agresivitate ridicată, inculpatul fiind judecat pentru fapte comise cu violență, considerăm că se impune reținerea și a laturii obiective, constând în proferarea de amenințări cu moartea, în consecință să se înlăture prevederile art. 396 alin. 10 Cod proc. pen.” 

Boc a trimis mesaje de amenințare pentru că fratele lui suferise mai multe anestezii generale

La ședința publică din 22.12.2021, când Ioan Alexandru Boc a fost condamnat la 8 luni și 20 de zile de închisoare cu suspendare, acesta a recunoscut că a trimis mesajele cu pricina și a susținut că își dorește să beneficieze de procedura simplificată. Potrivit documentelor cuprinse la dosar, Ioan Alexandru Boc a spus că regretă gestul făcut și că se afla într-o perioadă destul de complicată pe plan psihic și personal la momentul în care a trimis mesajele. Mai mult, acesta consideră că simplul fapt că a fost obligat să urmeze un tratament psihiatric a fost o pedeapsă „destul de dură”. 

„Îmi pare rău că am făcut acest gest și menționez că mă aflam într-o perioadă psihică de tulburare destul de gravă, iar intențiile pe care le-am avut nu au fost de a provoca domnului judecător o stare de temere, ci de a-mi exprima sentimentul de revoltă care mă cuprinde. Am greșit și în urma tratamentului pe care l-am avut consider că am ispășit o pedeapsă destul de dură. Tratamentul pe care l-am urmat a dat rezultate destul de bune și consider că am învățat o lecție destul de dură. Solicit ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.”, declara Boc, potrivit documentelor cuprinse la dosar. 

Întrebat de instanță de conținutul e-mail-urilor, Ioan Alexandru Boc a declarat că nu își mai amintește și că a încercat să uite acel episod pentru că avea mai multe probleme personale și de familie. 

„Să fiu sincer nu mai rețin, am încercat să uit acel episod pentru a putea merge mai departe, având în vedere faptul că am trecut printr-o perioadă extrem de dificilă, cu multe probleme personale de sănătate, în special a membrilor de familie, atât a tatălui meu, cât și a fratelui meu care a suferit anestezii generale.”, susținea nepotul lui Emil Boc.

Instanța l-a întrebat pe Ioan Alexandru Boc și ce finalitate aveau e-mail-urile, iar acesta a răspuns că își dorea să tragă un semnal de alarmă. 

„Finalitatea era să trag un semnal de alarmă că sufăr și mă consideram nedreptățit, asta în principal.”

Avocatul persoanei vătămate i-a adresat și el o întrebare nepotului lui Boc: „Considerați că e-mail-urile aveau aptitudinea de a crea o stare de temere persoanei vătămate?”, iar răspunsul lui Ioan Alexandru Boc a fost că: „Poate fi interpretată și în acest fel.”

Bolnav psihic, dar liber să nu-și ia tratamentul

Magistrații de la Judecătoria Turda și medicii care au întocmit raportul de expertiză medico-legală psihiatrică au considerat că problemele psihice ale lui Ioan Alexandru Boc s-au ameliorat, în consecință au dispus ridicarea măsurii de siguranță a tratamentului medical obligatoriu. Ioan Alexandru Boc a fost supus mai multor expertize medico-legale încă de la momentul în care a fost trimis în judecată pentru a stabili starea sa de sănătate mintală și pentru a concluziona dacă se impune sau nu măsura de siguranță a tratamentului medical obligatoriu sau nu. La ultimul raport de expertiză psihiatrică, din 24.11.2021, Ioan Alexandru Boc a fost diagnosticat cu tulburare delirantă persistentă, în remisie sub tratament, iar comisia a apreciat că „este oportună ridicarea măsurii de siguranță cu caracter medical, respectiv obligarea la tratament”.

Nepotismele lui Emil Boc

Ioan Alexandru Boc a lucrat la Regia Autonomă de Termoficare (RAT), în 2006. Acesta ar fi primit atunci un salariu mai mare decât al altor angajați, dar și un premiu. Din acest motiv, în 2007, Emil Boc era acuzat de sindicaliștii din RAT de nepotisme.

„Suntem convinși că este vorba despre niște interese materiale și morale imense, din moment ce auditul făcut sub aripa lui Boc este trunchiat, și nu ni se dă. Banuiesc că aceste interese sunt și tovărășești, deoarece dl. Boc a avut angajat la noi pe nepotul său, Boc Ioan Alexandru, care în martie 2006 a primit și un premiu de 1.300 de lei, cu trei zile înainte de a pleca”, spunea, în 2007, liderul de sindicat din RAT, Ioan Vilt, citat de ziare.com.

Același Alexandru Boc, nepotul lui Emil Boc, a fost în 2008 reprezentantul PDL în Biroul Electoral Municipal Cluj Napoca pentru alegerile locale. El era membru PDL din 2000 și a ocupat și funcții în Organizația de Tineret a PDL.

Sursa; Gazeta de Cluj coral