Nicolae Ciucă vrea să introducă sistemul militar deoarece dorește o schimbare a legii privind serviciul militar, iar armata ar putea să recruteze tinerii. Acesta va fi organizat pe baza de voluntariat, iar tinerii să fie retribuiți.

Nicolae Ciucă dorește introducerea sistemului militar

Nicolae Ciucă are în programul său de guvernare o schimbare a legii privind serviciul militar. Armata ar putea să-i recruteze pe tineri, potrivit programului realizat de senator.

Programul de guvernare a lui Nicolae Ciucă urmează să fie votat în Parlament în această săptămână pentru reintroducerea serviciului militar, care a fost suspendat în 2007. Acest serviciu va fi efectuat pe bază de voluntariat.

„Dezvoltarea rezervei operaţionale a Armatei Române, cu accent pe rezerva voluntară şi serviciul militar în termen voluntar, precum şi a unui sistem naţional de pregătire şi instruire, elaborarea unei noi strategii, care să conecteze sistemul de forţe active cu grupul de rezervişti şi să asigure mobilizarea şi regenerarea forţelor în parametri optimi de cantitate, calitate şi viteză, o condiţie esenţială pentru realizarea acestui obiectiv reprezentând-o revizuirea cadrului legislativ.”, arată programul de guvernare.

Ministerul Apărării a dezvoltat un proiect în care cei care vor dori să vină în armată să încheie cu Ministerul Apărării un contract pe o perioadă de patru ani. Acest lucru se referă doar la primul contract deoarece în cazul în care rezerviștii vor dori să fie în continuare în Armată să semneze pe o perioadă de maximum 3 ani.

Analistul militar Aurel Cazacu a menționat că acest program de introducerea armatei este potrivită pentru capacitatea de răspuns militar a României.

coral