Joi, 4 martie, a avut loc în Sala Mare a Prefecturii investirea Prefectului de Cluj, Tasnadi Szilard și a celor doi subprefecți, Irina Munteanu și Camelia Sălcudean.

La eveniment au fost prezenți printre alții șefii serviciilor deconcentrate și reprezentanți ai partidelor.

În sală s-a aflat și președintele UDMR Cluj, deputatul Csoma Botond împreună cu vicepreședinte CJ Cluj, Vakar Istvan. Din partea PLUS Cluj a fost prezent președintele Sergiu Hossu.

Kelemen Hunor, vicepremier:

„Să vă uitați unii la alții cu încredere și fără prejudecăți. Nu avem nevoie de suspiciuni, de supărări, și noi vrem o țară mai bună, mai performantă, și noi vrem servicii mai bune.

Președintele României, Klaus Iohannis, le-a transmis la rândul său succes noilor prefecți și subprefecți, la fel și ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode.

„Eu, Tasnadi Szilard, numit în funcția de prefect al județului Cluj jur să respect legile și constituția tării și să fac cu bună credință tot ce îmi stă în putere și priceperea mea pentru binele locuitorilor județului Cluj. Așa să ne ajute Dumnezeu!”, a rostit noul prefect al Clujului cu mâna pe Biblie.

 

coral