News Flash:

Nu se mai construiește parkingul din Mihai Viteazu. Primăria Cluj Napoca este dată în judecată și riscă să plătească peste 6,5 milioane euro

26 Februarie 2019
1119 Vizualizari | 0 Comentarii
parcare

Primăria Cluj Napoca riscă să plătească peste 6,5 milioane euro de pe urma unui proces intentat de compania portugheză Cogedir. Litigiul a fost generat de incompetența reprezentanților administrației clujene care au încheiat un contract cu portughezii pentru construirea unui parking subteran în zona Mihai Viteazu. Doar că în subsolul terenului este pozată o magistrală a Companiei de Apă Someș care nu poate fi mutată, lucru care nu a fost luat în calcul de oficialii lui Emil Boc.

Compania portugheză Cogedir a dat în judecată Primăria Cluj Napoca pentru că nu poate edifica proiectul unui parking subteran din Piața Mihai Viteazu din vina administrației clujene. În cadrul procesului, judecat de Monica Trofin, magistrat la Tribunalul Cluj, portughezii cer despăgubiri de câteva milioane de euro de la administrația locală clujeană.

Inițial, Cogedir a cerut în instanță despăgubiri de 1,6 milioane euro, anularea HCL 331/26.08.2010 (care a stat la baza contractului, n.red.) și a actelor subsecvente încheiate, dacă nu se găsește o altă soluție pentru construirea unui parking cu 200 de locuri, iar în Piața Mihai Viteazu să se construiască un alt parking de 329 de locuri, în loc de unul cu 531 de locuri, cum era prevăzut în proiectul inițial.

Ulterior, societatea portugheză a mai cerut despăgubiri de 480.613,39 euro/lună, prejudiciu produs prin studiul de fezabilitate făcut de companie pentru parkingul de 531 de locuri și plata unui prejudiciu de 5.114.786 euro, contravaloarea prejudiciului produs prin încetarea contractului de concesiune din culpa concedentului, adică a municipalității clujene.

După ce primăria a fost dată în judecată, administrația Boc a încercat să găsească soluții tehnice și a fost contractată firma clujeană de proiectare K&K Studio care, în final a propus trei variante alternative pentru realizarea parkingului cu peste 500 de locuri.

Însă cei de Cogedir au considerat că variantele propuse de firma clujeană de proiectare nu sunt viabile.

Contractul cu K&K Studio i-a costat pe clujeni 130.000 lei, fără TVA. Studiul geotehnic a costat 30.000 lei, expertiza geotehnică a fost în valoare de 45.000 lei, iar studiul de soluții și evaluare a costat 55.000 lei. Expertiza geotehnică a fost făcută de Construct CDP SRL, iar studiul geotehnic de firma Geodesign SRL.

Sursa: gazetadecluj.ro

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

parking mihai viteazu constructie judecata
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2021 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0919 (s) | 22 queries | Mysql time :0.031835 (s)