Liderul PSD, Marcel Ciolacu, transmite un mesaj, cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, și arată faptul că prezența PSD la guvernare reprezintă o garanție că, în ciuda vremurilor grele, pensionarii nu vor fi uitați.

”Vârstnicii reprezintă o valoare a societății care poate contribui semnificativ la procesul de dezvoltare”. Asta subliniază Rezoluția ONU prin care data de 1 Octombrie a fost desemnată ca Zi Internațională a Persoanelor Vârstnice.

Dacă generațiile tinere au meritul de a promova schimbarea și progresul societății, generația seniorilor are cu certitudine rolul de a conserva și de a perpetua valorile fundamentale ale unei națiuni, adică cele mai importante repere sociale și morale ale noastre. Cele două categorii nu se concurează, ci se completează.

PSD are o legătură puternică cu seniorii României. Și tocmai de aceea, protejarea lor în fața crizelor multiple pe care le traversăm a reprezentat unul dintre cele mai puternice argumente pentru intrarea PSD la guvernare. Fiecare pachet de măsuri promovat de PSD a conținut măsuri dedicate acestei categorii, pe lângă programele de susținere a economiei naționale și de protejare a locurilor de muncă.

Traversăm o perioadă grea, dar prezența PSD la guvernare reprezintă o garanție că seniorii României nu vor fi uitați și că interesele lor vor fi corect reprezentate în continuare în actul de guvernare.”, scrie Marcel Ciolacu.

coral