News Flash:

Nuntă cu 1.700 de invitaţi într-o comună care se află în scenariul roşu

31 August 2021
442 Vizualizari | 0 Comentarii
nunta in pandemie

Pandemia pare să nu-i oprească pe români să-și organizeze petrecerile. O nuntă cu nu mai puțin de 1.700 de invitați s-a desfășurat în localitatea Târșolț din județul Satu Mare. Petrecerea a avut loc deși comună a intrat marți, 31 august 2021, în scenariul roșu din cauza numărului foarte mare de cazuri de infectare cu noul coronavirus.

„În urma apariției în spațiul public a unor informații referitoare la desfășurarea unei nunți la data de 30.08.2021, pe raza localității Târșolț, la care ar fi participat aproximativ 1700 de persoane, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Gherța Mică s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor. Astfel, polițiștii efectuează cercetări în cadrul dosarului penal întocmit sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Negrești Oaș pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, urmând a se lua și alte măsuri dacă se vor impune”, au transmis reprezentanții poliției. Totodată, organizatorul evenimentului a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5 000 de lei, conform Legii nr. 55/2020.

Conform presei locale, nunta a fost una extrem de impresionantă și nu numai prin prisma faptului că au fost 1.700 de persoane prezente, ci și prin decor, meniu sau artiști invitați. Invitații s-au distrat pe muzica artiștilor Vlăduța Lupău, Armin Nicoară, Ancuța Anghel, Angela Rusu dar și Andra, evenimentul fiind, pe alocuri, asemănător unui spectacol demn de vechile evenimente de genul „Zilele Comunei”.

Petrecere încheiată cu final nefericit. Anul trecut s-au trezit cu polițiștii la ușă, după cununia religioasă

Conform sursei citate, nunta ar fi fost și o „răzbunare” a mirilor, după ce anul trecut evenimentul a fost stricat de polițiști, de două ori în două zile consecutive, când în Târşolţ și în mai tot județul Satu Mare era în vigoare interdicția de a se organiza orice fel de evenimente. Mirii au celebrat la momentul respectiv la starea civilă și la cununia religioasă, însă agenții și-au făcut prezentat la cheful organizat acasă.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2021 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1297 (s) | 33 queries | Mysql time :0.044386 (s)