O adolescentă de 16 ani din Târgu Mureș a născut un băiețel la lumina lanternelor. Echipajul care a ajuns la fața locului și-a dat seama că nu mai are timp să o ducă la spital.

Așa că salvatorii au ajutat-o pe minoră să aducă copilul pe lume acasă. Tânăra locuiește cu tatăl bebelușului, tot un adolescent, de 17 ani, în condiții dificile, într-un apartament care nu are curent electric.
O vecină a sunat la 112 când adolescenta de 16 ani a intrat în travaliu. Cei 4 paramedici ajunși la fața locului și-au dat seama că nu au cum să coboare fata de la etajul patru al blocului.

Tziboc Adrian, paramedic: ”Am urcat cu geanta, cu aparatura medicală, ajungând la apartament am constatat că nu era curent electric. Nu aveam lumină. Am pornit lanternele din dotare. Am găsit o pacienta de 16 ani, cu naștere spontană.”

Paramedicii au respirat ușurați abia când au văzut că mama și bebelușul sunt teferi.

Craioveanu Robert, paramedic: ”A dat naștere unui băiețel. Noi ne bucuram că am dus la sfârșit această procedură. Nu era o cameră sterilă, nu eram chiar la spital, eram în urgență pe teren.”

Cei doi au fost apoi transportaţi la spital pentru mai multe investigații medicale.

Lovasz Zoltan, paramedic: ”Sarcina nu era urmărită de către ginecolog. Nu știam în exactitate dacă are fătul probleme de sănătate sau fetița de 16 ani.”

Grav este că nici tânără mamă și nici tatăl copilului, tot minor, nu au nici un sprijin financiar. Amândoi provin din familii sărace, iar venirea pe lume a bebelușului i-a luat pe nepregătite. Vecinii au sărit în ajutor și i-au adus hăinuțe băiețelului.

Vecină: “Cum să fie, fără mamă. Locuia un băiat de 17 ani, ea 16 ani are. De la vecina am auzit că acum avea șapte luni.”

Pentru a ajuta în continuare familia necăjită, paramedicii au pornit o campanie. Vor aduna bani de la colegi ca să cumpere scutece și hăinuțe pentru cel mic.

Cazul aduce din nou în atenție, o situație îngrijorătoare: România se află pe al doilea loc, după Bulgaria, în ceea ce privește sarcinile în rândul minorilor. Potrivit UNICEF peste 16 mii de adolescente au rămas însărcinate în 2019. Mureș, Brașov, Dolj și Iași sunt județele cu cele mai multe mame minore. coral