Două autospeciale din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej au intervenit pe parcursul nopții trecute ca urmare a unui incendiu, care a cuprins un depozit de furaje din localitatea Muncel, comuna Câțcău.

Flăcările au cuprins clădirea, cu o suprafață de cca 140mp, în totalitate, până la sosirea pompierilor, iar accesul pe drumurile agricole către acesta nu s-a putut realiza cu autospecialele, fiind limitată apropierea la cca 800 m față de incendiu.

Pompierii au intervenit cu mijloace de primă intervenție pentru a limita propagarea flăcărilor și pentru a desface focarele care au ars mocnit, pe parcursul întregii nopți, iar un echipaj de pompieri este în continuare prezent la fața locului, pentru a supraveghea și limita extindere flăcărilor la alte obiective din apropiere, respectiv două șire de paie, situate la o distanță de cca 5m. Depozitul a fost distrus în totalitate, precum și cca 6 tone de baloți de fân.

Cercetările preliminare au dus la concluzia că incendiul a pornit de la jocul copiilor cu artificii sau petarde.

coral