O copilă cu chip de înger, care avea tot viitorul în față, și-a pus capăt zilelor dintr-un motiv absolut stupid. Trupul fără suflare al fetei de 14 ani din Botoșani a fost descoperit într-o anexă a casei chiar de fratele ei. Acum, autoritățile au făcut dezvăluiri terifiante despre ultimele clipe de viață ale adolescentei. Ce joc ar fi convins-o să recurgă la „gestul suprem”.

Durere fără margini pentru o familie din Botoșani

Moartea unei fete în vârstă de 14 ani a lăsat în urmă o familie îndurerată și o comunitate în alertă. Adolescenta și fratele ei rămăseseră în grija rudelor, după ce părinții au plecat să muncească în străinătate, tocmai pentru a le putea oferi celor doi un viitor mai bun.

Tragedia a avut loc în localitatea Coțușca din județul Botoșani. Trupul neînsuflețit al Robertei a fost găsit, duminică seara, chiar de fratelei ei, într-o anexă a casei în care locuiau. Disperat, băiatul a sunat imediat la 112, cerând ajutor. O echipă a ajuns în câteva momente la fața locului, însă medicii nu au putut putut face nimic pentru tânăra care se spânzurase, constatând doar decesul. Acum, familia se pregătește de înmormântare.

O viață pentru un joc

Din primele informații, se pare că fata a decis să își ia zilele nu din pricina vreunei suferințe, ci ar fi fost „încurajată” de un joc online extrem de periculos, dar care se bucură de popularitate în rândul tinerilor.

Primarul localității a dezvăluit că Roberta a fost victima deja celebrului joc „Balena Albastră” – care îi supune pe participanți unei serii de provocări, până la sacrificiul suprem. Edilul a spus că mai există încă un minor în Coțușca care a jucat „Balena Albastră”, însă acesta a avut puterea să se retragă înainte de a fi prea târziu.

„Eu aseară am fost anunţat, însă nu am avut puterea să mă duc acolo să văd cum stau lucrurile, pentru că e anchetă în derulare. Se pare că Procuratura a luat telefonul şi a constatat lucrul acesta. Din ce am înțeles, juca un joc pe internet în care i se cerea până la sacrificiul suprem. Nu este oficial, dar cei care au fost acolo mi-au transmis lucrul acesta.

Familiile, şi părinţii, şi unchii, sunt oameni cu bunăstare, nu oameni dintr-o categorie socială mai scăzută. E destul de neplăcut. Am înțeles că a mai fost un copil care juca acest joc, dar el nu a făcut sacrificiul suprem”, a spus primarul Constantin Viorel Ciobanu, scrie botosaninews.ro.

Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili exact toate împrejurările ce au dus la moartea tinerei. coral