O femeie din Indonezia a fost șocată să afle că soțul ei cu care era căsătorită de 10 luni este de fapt femeie, în ciuda faptului că au avut relații intime în mod constant.

Soția în vârstă de 22 de ani, identificată doar cu inițialele N.A., a depus plângere împotriva „soțului ei”, plecat între timp de acasă, pentru înșelăciune. „Încă îmi este frică. Tremur toată când ies afară”, a declarat femeia pentru publicația locală Tribun News, citată de New York Post.

Potrivit surselor media indoneziene, N.A. și-a cunoscut soțul, Ahnaf Arrafif, pe Tantan, o aplicație matrimonială. Arrafif a spus că este medic, educat la New York. În scurt timp au început să converseze zilnic, prin mesaje.

Cei doi s-au întâlnit în persoană pentru prima dată în mai 2021, când Arrafif a călătorit în orașul natal al femeii, Jambi. A cerut-o în căsătorie pe N.A. la scurt și s-au căsătorit în iulie.

N.A. spune că a avut relații intime normale cu „soțul ei” în timpul căsătoriei, însă abia acum și-a dat seama că a fost păcălită. I s-a părut, totuși, bizar că el nu a lăsat-o niciodată să-l vadă dezbrăcat.

Mama tinerei a fost, la început, foarte încântată de Arrafif, dar după căsătorie a început să fie suspicioasă și și-a dat seama foarte repede că nu avea loc de muncă. Cei doi miri se mutaseră cu ea, iar el a început să-i ceară bani.

În lunile care au urmat, mama miresei a devenit din ce în ce mai convinsă că „ginerele” ei era un șarlatan. La un moment dat chiar a început să suspecteze că nu era bărbat și a încercat să obțină acte lui de identitate.

În luna aprilie, femeia l-a confruntat în cele din urmă pe Arrafif și i-a cerut să se dezbrace. Atunci, Arrafif a recunoscut că este de fapt femeie și se numește Erayani Arrafif.

N.A. și mama ei au anunțat poliția, iar Arrafif a fost acuzată de fraudă. Procesul va începe în scurt timp.

coral