Autoritățile din Sri Lanka au reținut sâmbătă o pisică, sub acuzația că face contrabandă cu droguri și cartele SIM pe care le căra într-o pungă de plastic legată la gât. Pisica a fost prinsă de serviciile de informații și închisă în penitenciarul de maximă securitate Welikada din Colombo, capitala țării, scrie AFP citată de NST. Sătămâna trecută, poliția din Sri Lanka a prins și un vultur folosit de traficanți pentru a transporta droguri în suburbiile capitalei Colombo. 

Felina căra în momentul în care a fost prinsă două grame de heroină, două cartele SIM și un card de memorie. Însă, ea a evadat duminică din camera în care era închisă în interiorul închisorii, a anunțat luni cotidianul local Aruna. 

Penitenciarul de maximă securitate din Colombo a raportat în ultimele săptămâni o creștere a numărului de persoane care aruncă peste zid, în interiorul închisorii, pachete cu droguri, telefoane mobile și încărcătoare de telefon. 

Sri Lanka se luptă cu o uriașă problemă a drogurilor, fiind implicați în trafic chiar și ofițeri de la serviciul de combatere a narcoticelor. 

coral