O româncă, în vârstă de 34 de ani, a păcălit un fost medic din Austria să îi dea 300.000 de euro, după care l-a părăsit. Românca a fost condamnată  de un tribunal din Austria la 15 luni de închisoare și la plata unei amenzi, fiind acuzată de fraudă, după ce a reușit să convingă un cadru medical pensionar să-i transfere toată averea pe care o agonisise de o viață,  mințindu-l că este îndrăgostită de el, relatează ziarul Krone Zeitung.

„Ca escroc trebuie să ai mare noroc să găsești așa o victimă”

Se pare că medicul o cunoscuse pe femeie într-un bordel din Tirolul de Est, unde lucra ca prostituată. Bărbatul după nenumărate vizite i-a mărturisit iubirea, iar femeia a profitat de pasiunea pe care fostul medic o creease pentru ea și l-a făcut să îi dea toată averea.  Până și judecătorul, Andreas Mair, a fost mirat de naivitatea bărbatului și a mărturisit că ” trebuie să ai mare noroc să găsești așa o victimă”.

L-a păcălit să îi dea toată averea ”în numele iubirii”

După ce bărbatul și-a declarat iubirea, românca a început să îi ceară diverse sume de bani sub diferite pretexte, iar el s-a bucurat să o ajute crezând ca iubirea îi este împărtășită. Medicul i-a transferat iubitei o sumă mare de bani pentru ca aceasta să se retragă din ”branșa” în care activa și să își deschidă un salon de înfrumusețare în România. După ce a obținut suma de bani pentru salon, femeia a plusat și l-a mințit pe bărbat ca are nevoie de bani pentru tatăl său care este bolnav și are nevoie de o operație, galantul medic ajutând-o și de această dată.

În total femeie a reușit să scoată de la fostul medic nici mai mult, nici mai puțin de 300.000 de euro, mai exact toate economiile bărbatului agonisite într-o viață de muncă. Însă când s-au terminat banii, s-a terminat și iubirea, bărbatul fiind părăsit de iubită după ce a rămas falit. Dezamăgit și sărac s-a hotărât să înainteze o plângere penală împotriva fostei iubite. Deși inițial femeia a pledat nevinovată în fața instanței spunând ca banii au fost un cadou, și a spus despre medic că „Are o inimă bună”, ulterior și-a schimbat mărturia și a declarat că de fapt, a fost forțată de proxenetul ei să-l escrocheze pe bărbat. Aceasta, care în răstimp i-a returnat medicului circa 3.000 de euro, trebuie să plătească și o amendă de 3.000 de euro.

coral