Carmina Elena Olimpia Cotfas, o tănără din Târgu Mureș care este studentă la Facultatea de Istorie din cadrul UBB, va participa pe 12 decembrie la Miss Univers, care va avea loc la Eilat, în Israel. Născută în data de 22 aprilie 2001, la Târgu Mureş, Miss Universe România 2021 a declarat că va purta rochii de seară roşii şi aurii la competiţia Miss Universe întrucât consideră că aceste culori reprezintă cel mai bine ideea de frumuseţe pe scenă.

„Culoarea mea favorită este albastru, dar sunt un fan al culorilor clasice pentru rochiile de seară – roşu, auriu, negru. Rochiile mele de seară la Miss Universe vor fi roşii şi aurii. (…) Acestea cred că reprezintă cel mai bine ideea de frumuseţe pe scenă şi au un impact foarte mare atunci când le vezi”, a declarat, pentru AGERPRES, Carmina Cotfas.

La cei 20 de ani ai săi, Carmina are gânduri foarte îndrăzneţe pentru Miss Universe 2021, o clasare în top 20 şi, de ce nu, chiar coroniţa, însă pentru acest lucru ea are nevoie şi de voturile românilor.

„Ce îmi doresc de Crăciun aş putea obţine înainte de Crăciun, dacă nu să aduc coroana Miss Universe, măcar prima clasare pentru România în top 20, lucrez mult pentru asta, programul meu devine din ce în ce mai încărcat şi, desigur, acest lucru nu depinde doar de mine, cât de românii noştri. De aceea cred că dorinţa mea de Crăciun poate fi îndeplinită atât de către mine, cât şi de întreaga noastră ţară, prin voturi şi prin susţinere. Miss Universe a pus la dispoziţie mai multe platforme, inclusiv site-ul oficial, iar aplicaţia Miss Universe poate fi descărcată atât de pe Android, cât şi de pe Iphone. Se intră la secţiunea delegates şi primul vot este gratuit. Aceste voturi contează foarte mult! M-ar impresiona dacă m-ar susţine şi moral de aici, de acasă. Eu voi fi două săptămâni în Israel, departe de România, reprezentându-i pe ai noştri şi m-aş bucura enorm dacă aş vedea mici gesturi că mă susţin şi că sunt de alături de mine”, a afirmat Carmina Cotfas.

Aceasta susţine că a participa la o asemenea competiţie este mult mai complicat decât ar părea la prima vedere, iar, de la sfârşitul lunii august, de când a devenit Miss Universe România, viaţa ei s-a schimbat radical, fiind antrenată în numeroase proiecte.

„E mult mai complicat decât pare, începând cu mersul pe scenă, care e mult mai deosebit decât orice mers de modelling sau mersul pe stradă, până la antrenamente de discurs, cum îţi expui ideile, pregătiri de aspect fizic, estetic. Nu e suficientă doar frumuseţea. Ceea ce mă bucură este că, mai ales în ultimii ani, concursurile de frumuseţe s-au transformat din acele concursuri în care este judecat doar aspectul fizic, în adevărate platforme de susţinere a femeilor, şi nu numai, pentru că avem şi concursuri de mister. Sunt acele platforme de încurajare a femeilor să fie mai mult decât doar frumoase, este vorba despre acea beauty with a purpose (frumuseţe cu un scop), noi toate avem câte o cauză pentru care luptăm, proiecte pe care vrem să le promovăm cu ajutorul platformei Miss Universe şi inclusiv acest aspect contează foarte mult. Miss Universe nu mai e doar o fată frumoasă, este o femeie frumoasă, o femeie lider şi un purtător de cuvânt pentru întreaga populaţie”, a subliniat Carmina.

Ea a recunoscut că cele trei luni scurse de la câştigarea titlului de Miss Universe România 2021 i s-a părut un timp extrem de scurt, însă a reuşit să îşi concretizeze proiectul pe care îl va reprezenta la Miss Universe, în Israel.

„Pot să dezvălui că sunt un apărător al dreptului la sănătate, dar lupt pentru cauze cum sunt dreptul la viaţă al copiilor, la educaţie, la şansa la viaţă, totul focusat pe copii, pentru că sunt conştientă că ei sunt viitorul nostru şi pe ei trebuie să ne axăm cel mai mult. Sunt deja în discuţii cu organizaţii partenere ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi îmi doresc ca, după ce mă întorc din Israel, să îmi continui munca de advocate. După câştigarea Miss Universe România totul s-a aglomerat incredibil, viaţa mea s-a schimbat total după ce am câştigat coroniţa, începând cu prima săptămână de media pe care am avut-o după 28 august, până la toate proiectele în care mă implic, combinate cu viaţa mea de student, combinate cu job-urile pe care le aveam până acum”, ne-a dezvăluit Carmina Cotfas.

S-a înscris în ultima zi de casting la Miss Universe România 2021, fiind motivată atât de admiraţia pe care i-o poartă Biancăi Tirsin, cea care a fost Miss Universe România în anul 2020, cât şi de părinţii ei.

„Decizia mea să particip la concursul de frumuseţe a fost destul de spontană, nu mă vedeam neapărat să particip la Miss Universe România până acum 5 luni, o urmăream foarte mult pe Bianca Tirsin, care a fost prima de la noi care a ajuns în topurile internaţionale – ca şi predicţii pentru Miss Universe, se preconiza, la un moment dat, că ea ar câştiga Miss Universe, o urmăream, o urmăresc şi o admir foarte mult. Ea a jucat un rol într-o foarte mare măsură în decizia mea de a intra în concurs, dar mai mult am avut gândul acesta de a intra în competiţie cu o lună înainte. M-am înscris în ultima zi de casting. Am ezitat dacă să mă înscriu sau nu, dar părinţii mei mi-au spus: ‘ce mai stai?’ Şi am pornit la drum cu dorinţa de a mă afla măcar în top 10, coroniţa mi-a intrat în plan doar în ultimele zile înainte de concurs”, a povestit Carmina.

Carmina Cotfas este studentă în ultimul an la Facultatea de Istorie a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, a început modellingul la vârsta de 14 ani, iar de-a lungul anilor a participat la mai multe prezentări de modă şi concursuri de Miss. În 2016 a câştigat titlul de Miss Transilvania Fashion, în cadrul Miss Transilvania, în 2019 a obţinut titlul de Miss Târgu Mureş, însă a câştigat şi alte concursuri de frumuseţe. coral