News Flash:

O tânără de 21 de ani a murit după ce BMW-ul pe care-l conducea a fost lovit de tren

25 Decembrie 2020
973 Vizualizari | 0 Comentarii
accident arad

Tragedie în județul Arad, chiar în seara de Ajun. În jurul orei 21.15, un autoturism a fost lovit de tren în orașul Ineu, la trecerea înspre localitatea Șicula, impactul fiindu-i fatal șoferiței – o tânără de 21 de ani din Târnova.

La fața locului au intervenit: Detașamentul Ineu cu o autospecială de descarcerare, un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță de la Ineu și un echipaj SMURD de Terapie Intensivă Mobilă. La momentul sosirii salvatorilor, șoferița era încarcerată, inconștientă. Alte două persoane au reușit să iasă singure din mașină, prezentând diferite traumatisme. S-a acționat pentru descarcerarea victimei, aflate în stop cardiorespirator. Timp de trei sferturi de oră s-au efectuat manevre de resuscitare dar, din păcate, tânăra nu a putut fi salvată.

Iată rezultatul primelor cercetări efectuate de polițiști: “În această seară (joi, 24 decembrie- n.r.), în jurul orei 21.15, pe raza localității Ineu a avut loc un accident mortal. O tânară de 21 de ani, din Târnova, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Ineu, la o trecere la nivel cu calea ferata simplă, fără bariere, a fost acroșată de trenul Regio 160249, condus de un bărbat de 62 ani, din Arad, care se deplasa din direcția Arad-Gurahonț. În urma evenimentului rutier a fost rănită grav conducătoarea auto și ușor o altă tânără de 22 de ani, din Târnova, pasageră în autoturism. Conducătoarea auto a fost resuscitată aproximativ 45 minute, ulterior fiind declarat decesul. Mecanicul de locomotivă a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor și cauzelor producerii accidentului rutier” – au transmis reprezentanții IPJ Arad.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

accident bmw tren arad
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2022 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1251 (s) | 22 queries | Mysql time :0.045351 (s)