News Flash:

O tânără din Cluj-Napoca lansează o carte despre influenceri

11 Aprilie 2022
429 Vizualizari | 0 Comentarii
Larisa Muresan

Larisa Mureșan este online marketer cu normă întreagă la Klain și cadru didactic asociat în cadrul UBB, iar în data de 12 aprilie, începând cu ora 17:00, la FSPAC, sala 101, va lansa volumul „Influencer Marketing: perspectiva utilizatorilor și a experților”.

Îndrăgostită fiind de marketing și dorind mereu să evolueze, a ales să urmeze un doctorat în acest domeniu. Timp de trei ani de zile a încercat să înțeleagă fenomenul influencer marketing și să îi înțeleagă pe influenceri, iar acum teza de doctorat a fost finalizată și a devenit o carte.

„Prin teza de doctorat, respectiv carte, mă adresez în primul rând specialiștilor din domeniu. De la noi trebuie să pornească schimbarea, noi suntem cei care trebuie să educăm publicul țintă și să-l convingem că e important să existe o marcare a conținutului sponsorizat. Apoi mă adresez brandurilor care aleg să lucreze cu influenceri și nu în ultimul rând lor, celor care au puterea de a ne influența sub o formă sau alta. Îmi doresc ca cei care o citesc să conștientizeze importanța marcării conținutului sponsorizat”, a declarat Larisa Mureșan.

Volumul reprezintă o contribuție la cercetarea celebrităților digitale sau a influencerilor din social media. În primul capitol este prezentată în sinteză dezvoltarea rețelelor sociale cu implicațiile specifice pentru comunicarea actuală, în special pentru Millennials și generația Z. În cel de-al doilea capitol este definit conceptul de celebritate digitală sau influencer și evidențiat rolul pe care influencerii îl joacă în publicitate și de asemenea efectele publicității de acest gen. O atenție deosebită a fost acordată temei eficienței marcării publicității, dezvoltând cercetarea pe baza modelului Persuasion Knowledge. Abordarea metodologică este una mixtă. În primul rând, a fost realizat un experimental pe bază de chestionar aplicat online la care au răspuns 241 femei adolescente participante. Rezultatele au arătat că marcarea anunțurilor în limba maternă a adolescenților este mai eficientă decât marcarea standard. Adolescenții înțeleg modelul de sponsorizare din spatele social media și apreciază transparența sponsorizării, acest lucru având un impact pozitiv asupra efectelor publicității la nivel de atitudini și comportament. În al doilea rând, au fost realizate interviuri semi-structurate cu 20 de experți din agenții de profil sau care lucrează pentru companii care gestionează mărci. Abordarea calitativă a avut ca scop evidențierea perspectivei profesioniștilor. Marcarea publicității a reprezentat o temă importantă și aici. Chiar dacă au fost menționate bune practici, din păcate, sponsorizarea transparentă nu este o practică frecventă în România.

„Acest volum este realizat atât din perspectiva unui tânăr cercetător al celebrităților digitale, cât și din perspectiva practicianului. Volumul este important pentru că abordează o temă de larg interes în publicitatea online, celebritățile digitale sau influencerii din social media. Autoarea reușește o sinteză teoretică valoroasă, realizează  cu succes un experiment online și, în plus, intervievează o serie de profesioniști din domeniu. Volumul reprezintă o contribuție relevantă în domeniul științelor comunicării, respectiv al publicității, lucrarea este clar structurată, are un cuprins care conține capitole și subcapitole, acestea sunt bine delimitate, sunt precedate de un scurt rezumat şi de concluzii. Cartea este utilă atât pentru studenții din domeniul științelor comunicării și al marketingului, cât și pentru profesioniștii care sunt într-un proces de învățare continuă, atât de necesar într-o arie dinamică precum este aceea a promovării online, caracterizată de creativitate și de emergența unor noi platforme și instrumente de comunicare”, arată Delia Cristina Balaban, profesorul-coordonator al Larisei.

 

 

 

 

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

larisa muresan fspac influenceri
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2022 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1278 (s) | 33 queries | Mysql time :0.051259 (s)