Ministerul de Interne a anunțat care este obiectul din maşină care îţi poate aduce o amendă de 1.100 de lei pe loc. Trebuie să îl scoţi imediat, spun poliţiştii. Despre ce este vorba și cum te poți feri de amenda substanțială, vezi în rândurile de mai jos.

Ce nu trebuie să ai în mașină. Obiectele banale care aduc șoferilor amenzi mai mari de 1000 de lei

Sărbătorile de iarnă au trecut cu bine pentru cei mai mulți dintre șoferi, astfel că pentru cele ce vor urma, pentru a le trece la fel de bine, autoritățile au făcut un anunț important.

Polițiștii s-au referit la ce ornamente sunt acceptate pentru Sărbătorile de iarnă și care nu trebuie să se regăsească în mașinile șoferilor, pentru că altfel se dau amenzi foarte mari.

Se dau amenzi pentru coarnele și nasul de ren montate pe mașină?

Pentru început, polițiștii au informat că nasul de ren și coarnele atașate autoturismelor nu reprezintă contravenție, astfel că șoferii vor fi acceptați cu ele și în anii următori.

„Având în vedere că nu ați intervenit asupra caroseriei, sistemelor de frânare, dispozitivelor de iluminare și sonore etc. această decorare a mașinii dumneavoastră nu va fi sancționată de politie”, anunță Ministerul Afacerilor Interne pe pagina sa socială.

Pentru ce se dau amenzi substanțiale

Apoi, autoritățile au anunțat și care sunt ornamentele de Sărbători la care șoferii nu trebuie să apeleze în niciun caz, amenzile fiind usturătoare.

Abțibildurile puse în geam, luminițele colorate și alte obiecte care ar trebui puse în brad nu trebuie să se regăsească în mașini.

Cei care vor fi găsiți în mașini cu așa ceva vor fi sancționați conform legii, pentru montarea luminilor de altă culoare sau intensitate, a altor lumini ori dispozitive de avertizare sonoră sau accesorii ori modificări neomologate, cu amenzi cuprinse între 6 și 8 puncte, ceea ce înseamnă sume între 870 și 1160 lei.

Codul Penal, despre obiectele interzise

De altfel, articolul 148 al Codului Rutier interzice accesoriile care l-ar putea distrage pe șofer sau pe alți participanți la trafic la punctul numărul 10: „să aibă aplicate pe parbriz, lunetă sau pe geamurile laterale afişe, reclame publicitare, înscrisuri ori accesorii, care restrâng sau estompează vizibilitatea conducătorului ori a pasagerilor, atât din interior, cât şi din exterior”, arată playtech.ro

Când se dă amendă pentru lipsa cauciucurilor de iarnă

Pe de altă parte, șoferii trebuie să știe că atâta timp cât pe drumuri nu se regăsește polei, gheață sau zăpadă nu au obligația ca mașinile lor să fie echipate cu cauciucuri de iarnă.

Amenda pentru lipsa cauciucurilor de iarnă face partea din clasa a IV-a de sancțiuni, de la 9 la 20 puncte-amendă, respectiv între 1.305 și 2.900 lei.
menda se acordă numai în cazul în care mașina nu este dotată cu cauciucurile de iarnă și se circulă pe un drum acoperit de polei, gheață sau zăpadă.

  coral