News Flash:

Șoferiță beată, a făcut accident în Florești, dar și-a continuat drumul

4 Iunie 2019
1063 Vizualizari | 0 Comentarii
Accident Floresti

În această dimineață, în jurul orei 07:30, a avut loc un accident în comuna Florești, soldat cu rănirea unei persoane.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Cluj, o femeie în vârstă de 39 de ani, din Florești, a condus un autoturism pe strada D. Tăuteanu, din comuna Florești, iar aceasta ajunsă la intersecția cu DN1 E60 (deși a întâlnit indicatorul de obligare la dreapta), a efectuat virajul la stânga. Fără să acorde prioritate de trecere vehiculelor care circulau pe Drumul Național, a intrat în coliziune cu un autovehicul condus de o femeie în vârstă de 31 de ani, din comuna Florești.

În urma accidentului, a rezultat rănirea (cel mai probabil ușoară) a femeii în vârstă de 31 de ani. După producerea accidentului, femeia care nu a respectat semnificația indicatoarelor, și-a continuat deplasarea, oprind pe strada Dumitru Mocanu, din comuna Florești.

În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat că aceasta se afla sub influența alcoolului, rezultatul testării fiind de peste 0,20 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

Galerie Foto

Accident.png
aparat etilotest alcool volan accident ranire
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2021 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1218 (s) | 33 queries | Mysql time :0.059320 (s)