Premierul Ludovic Orban a transmis ministrilor, vineri, la inceputul sedintei de guvern, ca nu mai accepta introducerea pe ordinea de zi a niciunei ordonante de urgenta care nu a fost discutata in prealabil cu el, spunand ca nu i se pare normal sa se trezeasca cu ordonante de care nu avea habar.

Anuntul prim-ministrului a venit dupa ce titulara Educatiei, Monica Anisie, a solicitat introducerea pe ordinea de zi suplimentara a unor proiecte de ordonanta de urgenta. Anisie a spus ca este vorba de unele masuri pentru prorogarea unor termene.

"Este vorba despre prorogarea termenelor referitoare la evaluarea nationala, la bacalaureat si la admiterea elevilor la liceu, pentru elevii care se afla acum in clasa a VII-a, sa se realizeze dupa modelul actual si nu dupa programa transdisciplinara pe care elevii nu au parcurs-o pana la acest moment.

In aceasta prorogare de termene se prevede ca sa se proroge termenul pentru evaluarea scolilor doctorale, avand in vedere ca ARACIS-ul nu a realizat o metodologie pentru aceasta evaluare. Daca nu luam aceasta masura, incepand cu data de 1 ianuarie 2020, scolile doctorale se blocheaza si nu isi mai pot desfasura activitatea", a spus Monica Anisie.

Ea a mai cerut introducerea pe ordinea de zi a unui proiect de ordonanta pentru completarea unui articol din legea educatiei pentru exceptarea de la obligativitatea inregistrarii in registrul matricol unic a studentilor inmatriculati la Academia Nationala de Informatii Mihai Viteazul la programele de master, licenta si programe post-universitare.

Orban a spus ca nu mai accepta introducerea pe ordinea de zi a niciunei ordonante de urgenta care sa nu fie discutata cu el in prealabil.

"Aprobat. Dar va spun de acum, nu mai accept introducerea pe ordinea de zi a niciunei ordonante de urgenta, pe care nu o discutati in prealabil cu mine. Nu mi se pare normal ca pe nepusa masa sa ne trezim cu doua ordonante de urgenta despre care habar n-am. Ca sa nu mai spun ca sunt subiecte care trebuiau discutate anterior", a transmis Orban.

coral