Deși mulți dintre românii care trebuie să iasă la pensie au vechimea necesară, există și persoane care nu au cel puțin 15 ani de vechime, cât prevede legea actuală a pensiilor. Aceștia din urmă își mai pot cumpăra vechime pentru pensie doar până la o anumită dată. Haideți să vedem care este termenul limită până la care se mai poate face acest lucru.

Până când își pot cumpăra românii vechime pentru pensie

În prezent, pentru ieșirea la pensie, legislația prevede o vechime de cel puțin 15 ani în câmpul muncii și 35 de ani pentru pensia de limită de vârstă. Până la finele anului curent, ar trebui ca legea pensiilor să fie finalizată, discutându-se și despre neaplicarea Legii 127 care, deși este gata de aproximativ trei ani de zile, încă nu a fost pusă în aplicare.

Asta ar putea însemna că ar putea fi modificată și perioada minimă de cotizare. Adică de la 15 ani, cât este în prezent, la 10 ani. Astfel, pensia minimă ar însemna să fie echivalentul a 40% din salariul minim brut pe țară, adică aproximativ 1.020 de lei și ar crește cu 1 procent pentru fiecare an de cotizare până la 15 ani. Acum, coaliția de guvernare discută pe această temă.

De ce nu sunt oglinzi în locurile de pe Muntele Athos. Sigur nu te-ai fi…

„Principiul trebuie să fie ca cel cu pensia mai mică să ajungă pe cel care are pensia mai mare, dar la contribuții similare. Procesul de recalculare este în derulare. Principiul trebuie să fie rezolvarea inechităților din sistem. 2023 poate fi un an în care putem începe să rezolvăm inechitățile din sistem”, a declarat ministrul Muncii, Marius Budăi, la Antena 3.

Așadar, după cum stabilește noua lege, persoanele care nu au vechimea în muncă necesară pentru pensie își mai pot cumpăra această vechime la pe 1 septembrie 2023. După această data, acest lucru nu va mai fi posibil, potrivit sursei citate.

Cine poate cumpăra vechime

Ordonanța de Urgență nr. 163/2022 stabilește că orice persoană care a realizat stagiu de cotizare în România și care nu are calitatea de pensionar poate efectua plata contribuției tarifelor aferente asigurării sociale.

Mai exact, actul normativ menționat stabilește că: „persoanele care nu au calitatea de pensionari pot efectua plata contribuției de asigurări sociale pentru perioade de cel mult 6 ani anteriori lunii încheierii contractului de asigurare, în care persoana nu a realizat stagiu de cotizare sau stagiu asimilat stagiului de cotizare în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia, în țară, în statele membre ale Uniunii Europene sau în alte state cu care România aplică instrumente juridice internaționale în domeniul securității sociale”.

Până când își pot cumpăra românii vechime pentru pensie

Aceeași ordonanță prevede și faptul că persoanele care au lucrat peste hotare, cotizând sume de bani altor țări, nu au posibilitatea de beneficia de mecanismul de cumpărare a vechimii pentru pensie și de acoperirea perioadelor în care s-a făcut plata contribuțiilor sociale. În schimb, cei care locuiesc în străinătate pot plăti retroactiv contribuția la pensie, atâta timp au cotizat și pentru statul român, scrie avocatnet.ro.

În ceea ce privește sumele necesare care trebuie plătite caselor de pensii în vederea încheierii unui contract de cumpărare a vechimii pentru pensie, acestea diferă de la o persoană la alta. Potrivit legislației, tariful este stabilit în funcție de cota de CAS, în valoare de 25% aplicată pentru salariul minim brut pe economie.

coral