News Flash:

Pactul făcut de Ion Iliescu și Vladimir Putin. Totul s-a întâmplat la Moscova

22 Martie 2022
985 Vizualizari | 0 Comentarii
Pactul f cut de Ion Iliescu i Vladimir Putin la Moscova

Războiul din Ucraina stârnește îngrijorare și în statele vecine, cu atât mai mult cu cât oficialii ucraineni au lansat ipoteza potrivit căreia planul lui Vladimir Putin nu ar viza doar Ucraina. În ceea ce privește țara noastră, autoritățile dau asigurări că nu există motive de îngrijorare, România fiind membră NATO. Puțini știu însă că există și un acord semnat de Ion Iliescu și Vladimir Putin, în urmă cu aproape 20 de ani.

Pactul făcut de Ion Iliescu și Vladimir Putin

Pe 4 iulie 2003, Ion Iliescu, care pe atunci era președintele României, a semnat la Moscova un pact cu Vladimir Putin. „Tratatul privind relațiile prietenești și de cooperare dintre România și Federația Rusă” a fost redactat în două exemplare, atât în limba română, cât și în limba rusă, ambele având aceeași valoare.

Pactul stabilea ca ambele state să își dezvolte relațiile și să negocieze, chiar și în cazul unor probleme grave. Un alt aspect menționat era că atât Rusia, cât și România, au dreptul de a-și hotărî statutul politic în mod liber și fără intervenție din exterior. Dezvoltarea economică, socială și culturală, precum și mijloacele de a-și asigura securitatea erau, de asemenea, menționate drept aspecte pe care fiecare țară le stabilea singură, fără intervenții din exterior.

Cel mai important punct al tratatului semnat de cei doi șefi de stat în urmă cu aproape 20 de ani, în capitala Rusiei, este cel în care se prevede „necesitatea soluționării tuturor problemelor internaționale prin mijloace pașnice”. De altfel, fostul șef al statului susține că Rusia are prea multe probleme interne pentru a intra într-un conflict împotriva unor țări membre NATO.

Vladimir Putin și Ion Iliescu au semnat un pact în anul 2003

„Nu-și pot permite să treacă dincolo de niște limite”

În 2014, în momentul în care Rusia a anexat Crimeea, Ion Iliescu declara că are mare încredere în tratatul pe care l-a semnat cu Vladimir Putin și că liderul de la Kremlin nu poate depăși anumite limite.

Totuşi, noi am avut o anumită înţelegere chiar cu Putin în legătură cu normalizarea relaţiilor dintre ţările noastre. Nu-şi pot permite să treacă dincolo de nişte limite. Ei păstrează anumite reticenţe în legătură cu Moldova şi cu Transnistria, dar nu-şi pot permite mai mult. Iar ancorarea noastră în alianţa militară NATO şi alianţa politică europeană ne asigură securitate şi stabilitate”, spunea Ion Iliescu în urmă cu 8 ani, potrivit Adevărul.

Ion Iliescu a studiat la Moscova, în anii ’50, motiv pentru care a cunoscut îndeaproape relațiile internaționale din estul României. Iliescu a condus România din postura de președinte timp de un deceniu: imediat după Revoluție (1990-1996) și la începutul anilor 2000 (2000-2004). În timpul celui de-al doilea mandat de președinte a semnat acordul cu Vladimir Putin.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2022 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1191 (s) | 33 queries | Mysql time :0.043437 (s)