Parcarea din Piața Cipariu nu a mai beneficiat de investiții de o perioadă foarte lungă de timp și asta se vede. Aproape în fiecare zi clujenii care aleg să-și lase mașina în parcarea respectivă întâmpină probleme atunci când doresc să o părăsească, fie datorită faptului că aparatul nu le mai eliberează rest, fie că bietul plătit este nerecunoscut.

"Am parcat pentru 40 de minute și pe când să pot plăti ca să ies a trebuit să astept la coadă până când a venit domnul de la intervenție, pentru că aparatul nu mai primea bilete și se fromase deja coadă. Bineînțeles că am platit pentru două ore, deși intenționam să stau sub o oră", ne-a declarat un clujean nemulțumit de calitatea serviciilor parcării.

Că poți ieși din parcare nu este un lucru sigur nici atunci când ai reușit să plătești și te aștepți să nu mai întâmplini nicio problemă, după cum ne-a relatat alt clujean.

"Am plătit, m-am îndreptat spre mașină și când am ajuns la barieră aceasta îmi scuia biletul înapoi pentru că este -ilizibil-. Deși mp grăbeam, a trebuit să sun la numărul afișat, să aștept până când cineva de la intervenții a venit să mă elibereze din parcare, nu înainte de a mă certa că de ce am ținut biletul lângă chei, pentru că s-a demagnetizat", ne-a declarat alt clujean.

Potrivit surselor BZC, parcarea nu a mai beneficiat de nicio investiție din cauza faptului că Biserica greco-catolică, proprietara terenului, pune presiune ca parcarea să fie eliberată, fie să fie construită una subterană, motiv pentru care aparatura rămâne una veche și dă rateuri zilnic.

coral