Astăzi, 6 august, în urma investigațiilor efectuate de către polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Florești, cu sprijinul polițiștilor Secției 3 Poliție Rurală Baciu și a celor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale,  au fost depistați 4 tineri cercetați pentru comiterea infracțiunilor de tulburare a ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe.

Conform cercetărilor efectuate, la data de 5 august, în jurul orei 01:00, pe fondul unui conflict mai vechi, cei în cauză ar fi provocat un scandal în fața unui complex comercial din Florești și ar fi agresat 5 persoane, creând o stare de temere, panică și tulburare a ordinii și liniștii publice.

Cei în cauză, tineri cu vârste cuprinse între 16 și 25 de ani, din Sânpaul, au fost reținuți pentru 24 de ore de către polițiști pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe, faptă prevăzută de Codul penal.

În cauză se continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale.

 

coral