News Flash:

Pește Pirahna, găsit în Crișul Repede, în Oradea. Garda de Mediu Bihor încercă să afle cum a ajuns peștele exotic în râu

2 Decembrie 2022
968 Vizualizari | 0 Comentarii
Piranha gasit in Crisul Repede

Doi orădeni au găsit un exemplar de Piranha cu burtă roșie, specie de pește agresivă, originară din America de Sud, în centrul Oradei, în apa Crișului Repede, scrie e-Bihoreanul.

Șeful Gărzii de Mediu Bihor, Sever Șerbănescu, a confirmat descoperirea și a alertat și alte instituții, pentru declanșarea unei anchete care să conducă la identificarea persoanei care a aruncat peștele în Criș.

„Trebuie să verificăm dacă mai sunt și alți Piranha în Criș și nu cumva să fie și în Peța. În Criș, la temperaturile coborâte de acum, nu ar rezista, dar în Peța, unde e apă termală, ar putea trăi și să se înmulțească, cu consecințe grave pentru fauna din pârâu – clean, mreană și altele”, a declarat Șerbănescu. Exemplarul de Piranha a fost găsit miercuri dimineață, de către doi orădeni pasionați de pescuit și de ecologie.

„Am vrut să curățăm unul dintre locurile de pescuit din centrul orașului, de pe malul stâng al Crișului, în aval de Podul Centenarului. La un moment dat, scoțând de pe mal cârpe și alte mizerii, am văzut plutind exemplarul de Piranha. Era mort, dar de puțin timp, cea mai probabilă explicație fiind că temperatura apei a scăzut în noaptea de marți spre miercuri sub 10 grade”, a relatat pentru e-Bihoreanul unul dintre cei doi orădeni.

Ulterior, ipoteza prezenței unor exemplare Pirahna în pârâul Peța fost exclusă de prezentanții ABA Crișuri. „În urma discuţiilor avute cu reprezentanţii ABA Crişuri, care fac măsurători zilnice a temperaturilor pe pârâul Peţa am aflat că în momentul de faţă specia aceasta de peşti nu ar putea trăi nici în apele pârâului deoarece acum temperatura apei este de 12 grade Celsius, iar temperatura la care trăiesc aceştia este de 23 de grade”, a declarat pentru Bihon.ro Sever Șerbănescu, şeful Gărzii de Mediu Bihor.

 



 

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2023 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0875 (s) | 33 queries | Mysql time :0.044174 (s)