News Flash:

Pedofilul clujean care a abuzat 9 copii, condamnat la 24 de ani de închisoare. Detalii șocante din anchetă

5 Februarie 2021
870 Vizualizari | 0 Comentarii
Vasile Tarb

Vasile Târb, pedofilul clujean din Aghireșu Fabrici, care a abuzat sexual 9 copii, cu vârste între 10 și 14 ani, a fost condamnat la închisoare cu executare, de către magistrații Judecătoriei Turda.

Multă lume știa că în casa lui Vasile Târb merg mulți copii, unii chiar știau ce se petrece acolo, dar nimeni nu a suflat o vorbă. Șocant este că doi polițiști au fost sesizați cu probe, dar nu au făcut nimic până la intervenția publicațiilor noastre. Motivul? Cel care a sesizat abuzurile, victimă a pedofilului, a avut în trecut ceva probleme cu legea. Astfel, agenții nu l-au luat în seamă și l-au considerat ca fiind necredibil. Decizia nu este definitivă, ea poate fi atacată în 30 de zile.

Faptele monstrului pedofil au a început să iasă la iveală la începutul lunii aprilie 2020, când un tânăr a efectuat un apel la 112, după ce a fost în casa lui Vasile Târb. La plecare din locuința acestuia, tânărul a luat zeci de fotografii ale unor minori, pentru a-și dovedi susținerile, dar le-a spus agenților de poliție și ce a văzut și ce a trăit.

Fiecare fotografie prezentată de apelantul la 112 era datată, ceea ce ar putea însemna că violul sau agresiunea sexuală a avut loc la acea dată. Șocant este că în fața probelor, unul dintre agenții de poliție admite că știa că merg copii la Vasile Târb, dar avea impresia că merg să se joace pe calculator. Nici după mărturia tânărului, nici după probele puse la dispoziție de către acesta nu s-a întâmplat nimic. Văzând că nu se întâmplă nimic din partea autorităților, acest tânăr nu s-a dat bătut și a trimis imaginile către presa locală, fără niciun alt comentariu, după care și-a șters profilul. 

Ziariştii au trimis imaginile reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Cluj. Luni, 13 aprilie. Miercuri, 15 aprilie, polițiștii din Huedin au obținut mandatul de percheziție, iar în 16 aprilie au descins. Vasile Târb, bărbatul din Aghireșu Fabrici, acuzat de pedofilie, a rămas în libertate după perchezițiile din 16 aprilie. Adică își putea continua activitățile cu minorii. Procurorul Adrian Drăgan de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Huedin l-a plasat pe clujean sub control judiciar pentru 60 de zile.

În luna mai 2020, Vasile Târb a fost arestat preventiv de către magistrați ai Judecătoriei Huedin. Bărbatul a fost acuzat de corupere sexuală a minorilor în formă continuată și act sexual cu minori în formă continuată. Pedofilul a cerut să fie arestat la domiciliu, dar judecătorul de drepturi și libertăți a considerat că locul acestuia este după gratii.

Din casa pedofilului au fost ridicate și ținute complete (uniformă întreagă) de polițist. Surse au precizat pentru publicația noastră că inclusiv îmbrăcat în om al legii ar fi ademenit minori apoi i-ar fi batjocorit, scrie infohuedin.ro. 

 ACUZAȚIILE PENTRU CARE ANCHETATORII AU PUTUT PREZENTA DOVEZI:

I. viol, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 218 alin. (1) și (3) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (8 infracțiuni), constând în aceea că:

I.1. în perioada 2018 – aprilie 2020, în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în timp ce se afla la locuința sa profitând de imposibilitatea persoanei vătămate de aș exprima voința în deplină cunoștință de cauză, a întreținut acte sexuale orale și alte acte de natură sexuală (a masturbat-o pe persoana vătămată) cu persoana vătămată minoră … (care avea în acea perioadă vârsta cuprinsă între 12 si 14 ani);

I.2. în perioada 2018- octombrie 2019, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în timp ce se afla la locuința sa profitând de imposibilitatea persoanei vătămate de aș exprima voința în deplină cunoștință de cauză, a întreținut acte sexuale orale cu persoana vătămată minoră … (care avea în acea perioadă vârsta cuprinsă între 13 și 14 ani);

I.3. în perioada februarie 2018 – aprilie 2020, în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în timp ce se afla la locuința sa profitând de imposibilitatea persoanei vătămate de aș exprima voința în deplină cunoștință de cauză, a întreținut acte sexuale orale și alte acte de natură sexuală (a masturbat-o pe persoana vătămată) cu persoana vătămată minoră … (care avea în acea perioadă vârsta cuprinsă între 10 și 12 ani);

I.4. în perioada februarie 2018 – aprilie 2020, în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în timp ce se afla la locuința sa profitând de imposibilitatea persoanei vătămate de a-si exprima voința în deplină cunoștință de cauză, a întreținut acte sexuale orale și alte acte de natură sexuală (a masturbat-o pe persoana vătămată) cu persoana vătămată minoră … (care avea în acea perioadă vârsta cuprinsă între 11 și 13 ani);

I.5. în perioada ianuarie 2013 – ianuarie 2016, în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în timp ce se afla la locuința sa profitând de imposibilitatea persoanei vătămate de aș exprima voința în deplină cunoștință de cauză, a întreținut acte sexuale orale, anale și alte acte de natură sexuală (a masturbat-o pe persoana vătămată) cu persoana vătămată minoră … (care avea în acea perioadă vârsta cuprinsă între 12 și 14 ani);

I.6. în perioada octombrie 2019 – aprilie 2020, în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în timp ce se afla la locuința sa profitând de imposibilitatea persoanei vătămate de aș exprima voința în deplină cunoștință de cauză, a întreținut acte sexuale orale și alte acte de natură sexuală (a masturbat-o pe persoana vătămată) cu persoana vătămată minoră … (care avea în acea perioadă vârsta de 12 ani);

I.7. în perioada iulie 2014 – iulie 2017, în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în timp ce se afla la locuința sa profitând de imposibilitatea persoanei vătămate de aș exprima voința în deplină cunoștință de cauză, a întreținut acte sexuale orale și alte acte de natură sexuală (a masturbat-o pe persoana vătămată) cu persoana vătămată … (care avea în acea perioadă vârsta cuprinsă între 12 și 14 ani);

I.8. în perioada februarie 2015 – februarie 2018, în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în timp ce se afla la locuința sa profitând de imposibilitatea persoanei vătămate de aș exprima voința în deplină cunoștință de cauză, a întreținut acte sexuale orale, anale și alte acte de natură sexuală (a masturbat-o pe persoana vătămată) cu persoana vătămată minoră … (care avea în acea perioadă vârsta cuprinsă între 12 și 14 ani);

II. agresiune sexuală, faptă prev. de art. 219 alin. (1) și (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., (1 infracțiunea), constând în aceea că în perioada sfârșitul anului 2017 – decembrie 2018, în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în timp ce se afla la locuința sa a întreținut alte acte de natura sexuală cu persoana vătămată minoră … (a masturbat-o pe aceasta), care avea în acea perioadă vârsta cuprinsă între 11 și 12 ani;

III. coruperea sexuală a minorilor faptă prevăzută și pedepsită de art. 221 alin. (3) C. pen. (5 infracțiuni), constând în aceea că:

III.1. în perioada 2018- martie 2019, în timp ce se afla la locuința sa, a întreținut acte sexuale orale si alte acte de natura sexuală (masturbare) cu … în prezența persoanei vătămate minore … (care avea în acea perioadă vârsta de 12 ani);

III.2. în perioada octombrie 2019 – aprilie 2020, în timp ce se afla la locuința sa a întreținut alte acte de natura sexuala (masturbare) cu minorii … și …, în prezența persoanei vătămate … (care avea în acea perioadă vârsta de 10 ani);

III.3. în perioada februarie 2018 – iulie 2019, în timp ce se afla la locuința sa din localitatea Aghireșu Fabrici, a întreținut alte acte de natură sexuală (masturbare) cu minorul …, în prezența persoanei vătămate minore … (care avea în acea perioadă vârsta cuprinsă între 11 și 13 ani);

III.4. în perioada octombrie 2019 – aprilie 2020, în timp ce se afla la locuința sa a întreținut alte acte de natură sexuală (masturbare) cu minorii … și …, în prezența persoanei vătămate … (care avea în acea perioadă vârsta de 12 ani);

III.5. în perioada octombrie 2019 – aprilie 2020, în timp ce se afla la locuința sa a întreținut alte acte de natura sexuala (masturbare) cu minorii … și …, în prezența persoanei vătămate … (care avea în acea perioadă vârsta de 12 ani);

IV. Coruperea sexuală a minorilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 221 alin. (4) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (5 infracțiuni), constând în aceea că:

IV.1. în perioada 2018 – martie 2019, în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în timp ce se afla la locuința sa i-a pus la dispoziție persoanei vătămate … (care avea in acea perioadă vârsta de 12 ani) materiale pornografice (filme porno), pe care persoana vătămată le-a vizionat în locuința inculpatului;

IV.2. în perioada februarie 2018 – aprilie 2020, în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în timp ce se afla la locuința sa i-a pus la dispoziție persoanei vătămate … (care avea în acea perioadă vârsta cuprinsă între 10 și 12 ani) materiale pornografice (filme porno), pe care persoana vătămată le-a vizionat în locuința inculpatului;

IV.3. în perioada februarie 2018 – iulie 2019, în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în timp ce se afla la locuința sa i-a pus la dispoziție persoanei vătămate minore … (care avea în acea perioadă vârsta cuprinsă între 11 și 12 ani) materiale pornografice (filme porno), pe care persoana vătămată le-a vizionat în locuința inculpatului;

IV.4. în perioada iulie 2014 – iulie 2015, în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în timp ce se afla la locuința sa i-a pus la dispoziție persoanei vătămate minore … (care avea în acea perioadă vârsta de 12 ani) materiale pornografice (filme porno), pe care persoana vătămată le-a vizionat în locuința inculpatului;

IV.5. în perioada februarie 2015 – februarie 2016, în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în timp ce se afla la locuința sa i-a pus la dispoziție persoanei vătămate minore … (care avea în acea perioadă vârsta de 12 ani) materiale cu caracter pornografic (filme porno), respectiv filme porno, pe care persoana vătămată le-a vizionat în locuința inculpatului.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2021 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1218 (s) | 33 queries | Mysql time :0.051822 (s)