Trei percheziţii sunt efectuate marţi dimineaţa în municipiile Alba Iulia şi Blaj, la persoane bănuite de furt calificat şi care ar fi sustras, în principal, ţigarete în valoare de zeci de mii de lei.

"În această dimineaţă, poliţiştii din Alba Iulia, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, efectuează 3 percheziţii, în Blaj şi Alba Iulia, la persoane bănuite de furt calificat. Din cercetări a reieşit că, în luna octombrie 2022, doi bărbaţi, din Alba Iulia şi Blaj, ar fi pătruns, prin efracţie, în două societăţi comerciale din municipiul Alba Iulia, de unde ar fi sustras, în principal, ţigarete, în valoare de aproximativ 40.000 de lei", se menţionează într-un comunicat transmis, marţi, AGERPRES, de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba.

Cei doi bărbaţi vor fi conduşi, potrivit sursei citate, la sediul Poliţiei Municipiului Alba Iulia, pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale.

Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

La activităţi participă şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi poliţişti ai Serviciului Criminalistic din cadrul IPJ Alba, precum şi poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Blaj. 

coral