Poliţiştii desfășoară joi, o serie de percheziţii în judeţele Bacău şi Harghita în dosarul deschis în urma acoperirii crucilor eroilor români din Cimitirul Internaţional Valea Uzului cu saci negri din plastic.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, Cătălina Creţu, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că percheziţiile se desfăşoară pe raza judeţului Bacău. „Poliţiştii de la IPJ Bacău efectuează joi percheziţii în judeţ legătură cu Cimitirul Internaţional de la Valea Uzului, sunt activităţi din cadrul anchetei”, a spus Creţu.

Surse judiciare au declarat corespondentului MEDIAFAX că percheziţii similare au loc şi în judeţul Harghita, fiind vizate persoanele care au acoperit cu saci negri de plastic crucile eroilor români din Cimitirul Internaţional Valea Uzului.

Potrivit acestora, printre persoanele suspecte se numără femeia care în 2017 a protestat în timpul unei vizite a premierului Ungariei, Orban Viktor, la Universitatea de Vară de la Tusvanyos şi a fost agresată de alţi participanţi la manifestare.

Săptămâna trecută, poliţiştii din Bacău au declanşat o anchetă pentru identificarea persoanelor care au acoperit cu saci negri de plastic toate cele 52 de cruci ale eroilor români, dar şi monumentul din Cimitirul Internaţional Valea Uzului, în cazul căruia UDMR a cerut intervenţia premierului Dăncilă.

coral