Persoanele în vârstă de peste 75 de ani şi cu pensii minime vor primi în fiecare lună vouchere pentru masă caldă. Valoarea voucherelor este de 180 de lei pe lună. Marcel Bolos, Ministrul Fondurilor Europene, a anunţat că în decembrie banii vor fi acordaţi şi retroactiv pe trei luni.

Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Bolos, a dat miercuri o veste foarte bună pentru zeci de mii de romani, care vor beneficia din partea Guvernului de vouchere în valoare de 180 de lei. În decembrie, banii vor fi acordaţi şi retroactiv pe trei luni.

Pensionarii vor primi vouchere pentru masă caldă

Persoanele în vârstă de peste 75 de ani şi care au pensii minime sociale vor primi în fiecare lună vouchere în valoare de 180 de lei pentru masă caldă.

Ele vor fi distribuite începând din prima săptămână a lunii decembrie, a anunţat ministrul Fondurilor Europene, Marcel Bolos.

El a precizat că pensionarii vor primi atunci şi voucherele aferente lunilor septembrie, octombrie şi noiembrie.

”Valoarea unui astfel de tichet este de 180 de lei pe lună. Aceste tichete se vor repartiza în prima săptămână din luna decembrie a acestui an şi se vor da retroactiv, cu dată la care a fost aprobată măsură, respectiv pe lunile septembrie, octombrie, noiembrie şi decembrie.

Vor avea cei 720 de lei încărcaţi pe vouchere sau carduri în prima săptămână a lunii decembrie 2020.”, a explicat Bolos, arătând că banii pentru aceaste vouchere provin din fonduri europene nerambursabile.

În context, trebuie precizat că numărul total al beneficiarilor indemnizaţiei sociale pentru pensionari a fost de 946.320 de persoane în luna septembrie, conform datelor centralizate de Casă Naţională de Pensii Publice (CNPP).

Pensionarii proveniţi din fostul sistem de pensii al agricultorilor

Din totalul beneficiarilor de indemnizaţie socială înregistraţi în septembrie, 797.585 erau pensionari din sistemul public, iar 148.735 erau pensionari proveniţi din fostul sistem de pensii al agricultorilor. coral