Continuă montarea de platforme supraterane de colectare a deșeurilor la Chinteni, lucrările fiind reluate în acest sens începând cu data de 20 mai. 

”Așa cum am promis, am început să montăm platformele supraterane de colectare selectivă a deșeurilor, în localitatea Chinteni – la intersecția străzilor Ion Creangă, 21 Decembrie și Ștefan cel Mare și în localitatea Vechea. Vom continua cu amplasarea unor astfel de platforme, la intrarea în localitatea Chinteni și pe strada 21 Decembrie.
Preluarea deșeurilor colectate selectiv, se va relua începând cu data de 20 mai 2020 și va fi realizată de SC SYLEVY SALUBRISERV SRL, operatorul care colectează și deșeurile menajere, pe raza comunei Chinteni.
Vă rugăm să fiți, în continuare, atenți la modul în care selectați deșeurile. Cei care au surplus de deșeuri colectate selectiv, pot utiliza platformele supraterane pentru depozitarea acestora.
Vă informăm totodată că aceste platforme sunt supravegheate video, în acest fel cei care depozitează alte categorii de deșeuri decât cele marcate pe fiecare container, sunt mult mai ușor de depistat și de sancționat.”, arată primarul comunei, Magdalena Lucia Suciu. 

 

 

coral