Dl. Costin e posesorul unei păstrăvării în satul de munte Lunca Vişagului, comuna Poieni. Acesta – nici mai mult, nici mai puţin! – a fost bătut cu o bâtă, sticle, pumni şi picioare şi de către nişte ţapinari, dintr-un grup de cincizeci, care lucrează în munţi, de luni până vineri, pentru o firmă bistriţeană ce defrişează accelerat, cu acte în regulă, Apusenii. Omul îi rugase  să-l lase să intre în magazinul sătesc – fiindcă aceştia îl umpluseră, vineri, în timp ce aşteptau să plece cu autocarul acasă. Dar rugămintea lui i-a iritat teribil, aşa că ţapinarii l-au călcat în picioare!

Bărbatul aşteaptă, răbdător, să fie poftit în cabinetul de consultaţii al I.M.L.Cluj. Motivul sosirii sale aici e evident, deoarece deasupra măştii aplicate pe figură, se disting sub ochi urmele bătăii pe care a încasat-o. Îşi începe, fără urmă de şovăire, relatarea păţaniei sale dure, parcă uşurat că în sfârşit cineva e interesat de necazurile sale – dar şi ale comunităţii din zonă, fiind vorba de o teribilă suferinţă colectivă!

„Trebuie să vă spun, pentru început, că aceşti zilieri sunt pleava societăţii, vreo optzeci de bistriţeni, oameni primitivi, angajaţi de către o firmă care defrişează de ani buni Apusenii. Imagini cu camioanele firmei ticsite de arbori seculari au fost difuzate peste tot, mai ales pe portalul „Diaspora românească”, însă fără vreun efect. Ei, bine, aceştia nu numai că reprezintă un pericol continuu pentru populaţia noastră, alcătuită în marea ei majoritate din bătrâni, dar şi pentru ei – fiindcă încing bătăi şi între ei, sub influenţa alcoolului, exact ca-n western-uri. De aceea nu au vreo reticenţă în ne da şi nouă în cap dacă-i deranjăm cumva!”

Bărbatul arată că în seara aceea de vineri a vrut să cumpere  ceva de la magazinul-birt sătesc şi a încercat să intre, ca să ajungă la tejghea. Lucru imposibil deoarece nu puteai arunca un ac de ţapinari! Aceştia, vreo cincizeci la număr, aşteptau, afară şi înăuntru, autocarul – cu paharele şi sticlele pline de bere şi tărie – ca să se-ntoarcă la Bistriţa, după o săptămână de muncă grea la pădure. Şi, când le-a cerut voie să treacă, a pornit urgia:

„După ce i-am rugat să mă lase şi pe mine să intru în magazin, văzându-le atitudinea ameninţătoare, am încercat să plec de acolo. Dar a fost prea târziu! Vreo cinci dintre ei s-au pus pe mine şi m-au făcut terci! Cu o bâtă m-a lovit unu` prima dată, apoi altu` cu o sticlă, iar mai târziu alţi trei cu pumnii şi, când eram căzut la pământ, cu picioarele…Plus că m-am trezit şi fără suma de 1.000 de lei, pe care o aveam la mine ca să fac nişte plăţi!” Bărbatul de 44 de ani spune că, sub potopul loviturilor, şi-a pierdut cunoştinţa şi a zăcut afară minute bune până când cineva a sunat la numărul de urgenţă 112 şi a apărut un echipaj SMURD de la Spitalul Orăşenesc Huedin.

„De acolo m-au transportat la Cluj-Napoca, pentru o examinare completă. Au vrut să mă interneze la Cluj, pentru nasul rupt – dar am refuzat, prezentându-mă, în schimb, sâmbătă şi duminică la Spitalul Huedin, ca să-mi îndrepte coloana şi să-mi îngrijească ţeasta, unde mă loviseră serios.” Bărbatul este poftit, curând, în cabinetul de consultaţii. Se întoarce după câteva minute cu un certificat în care medicii i-au recomandat două săptămâni şi jumătate de îngrijiri. Ne continuăm apoi discuţia, dornic să aflu mai multe amănunte legate de împrejurările în care s-a petrecut agresiunea. Omul se conformează cu bucurie, aşa că aflu din nou câteva grozăvii, printre care aceea că ţapinarii au ajuns să terorizeze, pur şi simplu, zi şi noapte, întreaga comunitate din Lunca Vişagului – şi nimeni nu li se mai poate opune, nici măcar autorităţile!

„Îşi încarcă toate camioanele chiar acolo, la şosea, fără să le pese de circulaţia altor vehicule şi domină aşezarea, profitând de faptul că ei sunt între cincizeci şi optezeci de persoane – iar noi, tinerii din sat numai vreo zece, restul fiind, cum v-am zis, numai vârstnici! De asemenea, sunt sigur de încă un lucru: eram vizat de ei, deoarece sunt singurul care a avut curajul să le atragă atenţia asupra abuzurilor pe care le comit. Cât despre patronii firmei de exploatare a lemnului, prea puţin le pasă de faptele angajaţilor, sunt mulţumiţi că-i folosesc şi au mână de lucru care-i umple de bani! Dar, vă spun deschis: de aici mă prezint direct la Poliţia din Huedin şi fac plângere împotriva lor, inclusiv pentru tâlhărie – fiindcă deja au depăşit toate limitele!”

Sorin Grecu 

coral