La data de 1 decembrie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, alături de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca, precum și de polițiști locali din cadrul Primăriei Cluj-Napoca, au acționat pe raza municipiului Cluj-Napoca în vederea menținerii unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirii și combaterii faptelor antisociale în sectorul stradal, dar și pentru combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

Astfel, în intervalul orar 19.00 – 21.00, echipele mixte au urmărit verificarea zonelor susceptibile de a forma aglomerări de persoane, respectarea  măsurilor impuse operatorilor economici, precum și a măsurilor de protecție sanitară aplicabile persoanelor.

Au fost verificați 29 de operatori economici, nefiind constatate abateri ale prevederilor incidente în contextul stării de alertă, toate locațiile fiind închise sau funcționând cu  respectarea prevederilor legale .

Totodată, au fost legitimate 65 de persoane și verificate 38 de autovehicule.

În total, în această etapă au fost aplicate 35 de sancțiuni contravenționale, 23 dintre acestea fiind aplicate pentru abateri privind portul măștii de protecție. Alte 9 sancțiuni au fost aplicate pentru încălcări ale normelor rutiere prevăzute de OUG 195/2002 R, iar alte 3 pentru abateri ale normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

În cea de-a doua etapă, desfășurată între orele 23.00 – 01.00, forțele angrenate au legitimat 155 de persoane și au verificat în trafic 98 de autovehicule.

Nerespectarea interdicției de circulație a persoanelor în intervalul orar 23.00 – 05.00 a condus la sancționarea a 15 persoane, conform Legii 55/2020.

 

coral