În perioada 7-16 august, poliţiştii din cadrul Poliției orașului Huedin împreună cu cei din cadrul Secției 8 Poliție Rurală au desfăşurat o serie de acţiuni în vederea prevenirii răspândirii virusului COVID-19, menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică şi prevenirea riscului rutier, atât în oraşul Huedin cât şi pe raza comunelor arondate. 

În cadrul acţiuni au fost legitimate peste 140 de persoane şi au fost verificate peste 120 de vehicule. 

În urma neregulilor constatate, poliţiştii au aplicat 61 de sancţiuni contravenţionale, majoritatea dintre acestea fiind aplicate la regimul rutier. 

Astfel, pentru abateri săvârşite de către participanţii la trafic, poliţiştii au aplicat 52 de sancţiuni contravenţionale conform OUG 195/2002R. 

Totodată, pentru încălcări ale normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, poliţiştii au aplicat 9 sancţiuni contravenţionale conform Legii 61/1991R. 

De asemenea, au fost reţinute 2 permise de conducere şi retrase 4 certificate de înmatriculare. 

În cadrul acţiunilor, la data de 15 august a.c., în jurul orei 20.00, poliţiştii au depistat un bărbat de 61 de ani, din comuna Aghireşu, în timp ce conducea un vehicul tip ATV, fără a deține permis de conducere și fără ca vehiculul să fie înregistrat. 

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul penal. 

 

coral