Potrivit unui comunicat al Direcţiei Generale Anticorupţie, Curtea de Apel Cluj a condamnat un agent de poliţie de la IPJ Maramureş, pentru favorizarea făptuitorului şi fals intelectual, la executarea pedepsei de 1 an şi 10 luni închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani.

În acelaşi caz, un medic de gardă şi un asistent au fost condamnaţi, pentru aceleaşi infracţiuni, la executarea pedepsei de 1 an şi 7 luni închisoare, cu suspendare. În cazul celor doi, termenul de supraveghere este de 2 ani.

Cei trei au fost trimişi în judecată în 14 octombrie 2019. Poliţistul a fost acuzat că, în 2 martie 2019, „în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în calitate de agent de poliţie cu atribuţii pe linie de poliţie rutieră, în incinta unei unităţi medicale, împreună cu celelalte două cadre medicale inculpate, a acordat ajutor material unui suspect, în scopul împiedicării tragerii la răspundere penală a acestuia”.

Conform comunicatului, suspectul era cercetat pentru conducere sub influenţa alcoolului şi ar fi trebuit să îi fie recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, dar poliţistul a consimţit ca aceste probe să fie recoltate de la mama suspectului, martor în cauză.

„Totodată, poliţistul a atestat prin semnătura sa menţiunile necorespunzătoare adevărului din procesul-verbal de recoltare a mostrelor biologice, conform cărora mostra de sânge s-a recoltat de la suspect, în vederea determinării alcoolemiei acestuia”, se mai arată în comunicat. Decizia instanţei este definitivă.

coral