Un polițist de Brigada Rutieră din București a fost prins cu droguri la Festivalul Saga care a avut loc în weekend în Capitală. Reamintim că mai mulți tineri au ajuns la spital după ce au consumat droguri la festival, iar unul dintre ei a murit din cauza unei supradoze.

Potrivit unui comunicat al Poliției Capitalei, în 6 iunie, în jurul orei 04.10, la finalul Festivalului Saga, un agent al firmei de securitate a semnalat prezența a două persoane într-una dintre cabinele toaletei, asupra cărora a afirmat că a observat o pungă cu o substanță de culoare albă, precum și o sticluță cu urme de substanță lichidă, incoloră. Agentul de pază a solicitat sprijinul jandarmilor, pentru verificări la fața locului.

Poliția Capitalei precizează că una dintre cele două persoane este polițist, acesta fiind pus la dispoziția unității, însă în prezent raportul de serviciu al polițistului este suspendat pentru concediu de creștere a copilului.

A fost testat cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind negativ, iar ulterior cazul a fost preluat de polițiștii B.C.C.O. București, pentru cercetări, conform sursei citate.

"De asemenea, conducerea Poliției Capitalei a dispus verificări, cu privire la situația semnalată, prin structura de control intern. La finalizarea verificărilor interne, vor fi dispuse măsurile legale care se impun. Poliția Capitalei se delimitează de astfel de comportamente, care nu respectă etica și deontologia profesională", adaugă Poliția Capitalei.

Un tânăr a murit în urma unei supradoze, la Festivalul Saga

Mai mulți tineri care au participat îla Festivalul SAGA din București au fost duși în stare gravă la spitale din Capitală, după ce au consumat droguri, iar unul dintre ei a murit în urma unei supradoze.

Este vorba despre un tânăr din Republica Moldova, în vârstă de 25 de ani, care a fost preluat de o ambulanță pentru a fi dus la Spitalul Sfântul Pantelimon. El era în șoc cardio-respirator și a fost declarat decedat în ambulanță, a confirmat pentru Gândul.ro Alis Grasu, managerul Serviciului de Ambulanță București-Ilfov.

Aproape 130 de fapte penale, majoritatea pentru consum de droguri, în cele trei zile de Saga Festival

În cele trei zile de Saga Festival, care a avut loc pe Arena Națională din București, jandarmii și polițiștii de la Crimă Organizată au constatat 129 de infracțiuni, majoritatea fiind pentru trafic și deținere de droguri pentru consum propriu, a transmis luni Poliția Capitalei.

În cele 3 zile, jandarmii și polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București au constatat 129 infracțiuni. Dintre acestea, 119 infracțiuni au fost pentru încălcări ale prevederilor legale privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri (deținerea de droguri în vederea consumului propriu), iar în celelalte cazuri pentru portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, precum și furt calificat.

-ADVERTISEMENT-

Reacția organizatorilor

„Pentru festivalul SAGA, siguranța participanților este cea mai importantă. De aceea, de fiecare dată luăm toate măsurile necesare pentru a preveni incidente de orice fel. La intrarea în perimetrul evenimentului, echipele de securitate controlează în detaliu fiecare persoană care accesează zona.

Ca o confirmare a poziției pe care o luăm, reprezentând totodată o constanță pentru noi, este și parteneriatul de anul acesta cu Agenția Națională Antidrog, care este prezentă la eveniment cu puncte de informare, într-o campanie de prevenire a consumului de substanțe interzise.

SAGA Festival este complet împotriva consumului de substanțe interzise și are zero toleranță pentru posesia lor și un comportament de acest gen. De aceea se încearcă de fiecare dată, prin toate modalitățile, educarea publicului în acest sens.

În ceea ce privește evenimentele regretabile de vineri seară, menționăm faptul că echipajele SMURD și Ambulanță au acționat rapid pentru a le oferi primul ajutor persoanelor în nevoie, la fața locului și transport de urgență la spital.

SAGA Festival este despre muzică, despre întâlnirea cu prietenii, despre siguranța participanților și informarea acestora, de aceea face încă o dată apel către festivalieri să se bucure de experiența unui astfel de eveniment fără stimulente care le pot pune viață în pericol și fără orice altfel de excese care pot dauna sănătății și integrității fizice și morale” – spuneau organizatorii într-un comunicat.

Cinci traficanți de heroină reținuți de DIICOT după moartea tânărului

Cinci traficanţi de heroină din Bucureşti au fost reţinuţi de procurorii DIICOT în urma unei acţiuni declanşate împreună cu Poliţia Română pentru combaterea traficului de droguri după evenimentele de la Festivalul Saga.

Miercuri, procurori DIICOT şi ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti – Serviciul Antidrog au efăcut 11 percheziţii în Bucureşti şi în judeţul Ilfov, fiind descoperite aproximativ 90 de grame de heroină, pregătită pentru vânzare, 117 doze de heroină, 149 de comprimate de metadonă, 2 pliculeţe cu substanţe pulverulente, 3 cântare electronice de precizie, precum şi sumele de 22.000 de lei, 1.100 de euro şi 90 de lire sterline.

Joi, DIICOT a anunţat că a reţinut cinci traficanţi de droguri, urmând ca aceştia să fie duşi în instanţă cu propunere de luare a măsurii arestării preventive pentru 30 de zile, arată hotnews.ro

Potrivit DIICOT în perioada martie – iunie 2022, în Bucureşti, a acţionat un grup infracţional organizat implicat în trafic de droguri de mare risc, respectiv de heroină. Liderul acestei grupări se ocupa de procurarea şi porţionarea heroinei, care era vândută consumatorilor din Bucureşti prin intermediul altor traficanţi, pe care îi aproviziona cu heroină şi de la care colecta sumele de bani rezultate în urma vânzării drogurilor.

Drogurile au fost depozitate şi porţionate în vederea vânzării în mai multe locaţii din Bucureşti, activitatea de vânzare a drogurilor desfăşurându-se atât stradal, cât şi în interiorul mai multor imobile. Liderul grupării a pus la dispoziţia celorlalţi traficanţi un telefon de "serviciu", pentru a fi apelaţi de către consumatorii de droguri. În această modalitate, traficanţii au vândut, în mod repetat, cantităţi considerabile de droguri. coral