ptele Doina sau de loţiunea Tarr. Iar acest lucru este de înţeles având în vedere că producătorul de cosmetice Farmec are o istorie de peste 120 de ani pe piaţa românească. Fiind singura companie de profil de pe piaţă, fabrica Farmec a mers destul de bine până în 1994. Apoi a urmat privatizarea, proces care a permis oricărui angajat să cumpere acţiuni. Astfel, firma a ajuns să aibă 400 de acţionari, iar familia Turdean să deţină cele mai multe dintre ele- 35%. În prezent, compania Farmec este condusă de Mircea Turdean, după ce a preluat în 2009 ştafeta de la tatăl său, Liviu Turdean, care a avut un mandat de 40 de ani.  

Dar să vă spunem întreaga poveste Farmec, care începe tocmai în 1889. În acel an, au luat naştere, la Budapesta, laboratoarele Molnar Moser. Abia 54 de ani mai târziu, în 1943, se desprinde un mic laborator – Mol-Mos – care îşi desfăşoara activitatea în Cluj-Napoca.   

Adevăratul boom a fost undeva prin anii ’60, când partidul comunist a luat decizia că ţara avea nevoie pe partea de cosmetică de fabrica «cea mai mare, cea mai puternică din lume», care să intre în competiţie cu marile concerne din vestul Europei.   

Anul 1965 este unul emblematic, anul în care s-a produs pentru prima dată binecunoscutul lapte Doina, produs care este şi astăzi cel mai bine vândut demachiant de pe piaţa din România, cu o cotă ce depăşeşte 15%.    În 1967, Liviu Turdean devine director al fabricii Farmec şi conduce compania până în 2009, când predă ştafeta fiului său, Mircea Turdean. Tot în acel an, Farmec marchează o mare realizare:devine primul producător de creme şi emulsii Gerovital H3 Prof. Dr. Ana Aslan din România. Produsele se adresau femeilor cu vârstă de aproximativ 40 de ani, tenuriloe care prezintă primele semne de îmbătrânire. Ana Aslan a preparat vitamina H3 (Gerovital) în 1952, iar produsul geriatric a fost brevetat în peste 30 de ţări şi consumat de numeroase personalităţi internaţionale. O parte din produsele Gerovital au fost făcute de-a lungul timpului la fabrica din Cluj, o altă parte se făcea la fabrica Miraj din Bucureşti, aceasta fiind achiziţionată de Farmec în 2008.  

Mircea Turdean a povestit cum a ajuns tatăl său, Liviu Turdean, să producă gama Gerovital. „Printre primele idei ale tatălui meu a fost să se întâlnească cu doamna prof. dr. Ana Aslan-o specialistă foarte la modă în acea perioadă-care se concentrase pe o disciplină nouă, geriatria“.    Întâlnirea cu profesorul a dus la conceperea gamei de produse Gerovital şi a revoluţionat industria cosmetică din întreaga lume:„România a inventat zborul, a inventat stiloul, a inventat şi anti-age-ing-ul, iar acest concept ne-a ajutat şi atunci, dar şi acum“, a explicat Mircea Turdean pentru businessmagazin.ro.   

În 1969, Farmec marchează încă o premieră în România, începe fabricarea produselor sub formă de spray, iar un an mai târziu începe la Cluj dezvoltarea celei mai importante platforme de producţie de cosmetice din ţară. 
Înainte de 1989, fabrica de produse cosmetice de la Cluj-Napoca avea peste 1.000 de angajaţi şi asigura 90% din tot ceea ce însemna necesarul pieţei de cosmetice pentru cei 22 de milioane de români, oferind în jur de 600 de produse-de la creme de îngrijire a pielii, spray-uri şi până la produse chimico-casnice pentru curăţenia locuinţei.   

Cererea de produse cosmetice a românilor era completată în acea perioadă de alte două fabrici, Miraj Bucureşti şi Nivea Braşov. De concurenţă nu putea fi vorba, fiecare dintre cele trei firme fiind specializată pe un anumit domeniu:la Braşov se făcea pastă de dinţi, la Bucureşti, apă de toaletă, parfumuri şi vopsele de păr, iar Farmec era singura companie care producea creme cosmetice şi spray-uri.
 

coral