Președintele Klaus Iohannis face declarații de presă, la Palatul Cotroceni, la ora 13:00, anunță Administrația Prezidențială. Declarația președintelui este programată la aceeași ora la care autoritățile anunță noul bilanț al pandemiei de coronavirus, după ziua în care România a înregistrat un record negativ al cazurilor noi de COVID-19.

De asemenea, la aceeași oră încep dezbaterile în Parlament pe legea Guvernului privind carantina și izolarea. Legea a fost modificată în Comisia Juridică, după o dezbatere organizată de PSD la care au fost invitate mai multe ONG-uri care promovează teorii ale conspirației. 

Raportul Comisiei Juridicie, cu modificările anunțate de PSD, intră la votul final din Camera Deputaților, care este prima cameră sesizată. După adoptare, proiectul de lege merge la Senat.

Klaus Iohannis a făcut miercuri apel la responsabilitate și le-a cerut politicienilor să nu exploateze în scop electoral actuala epidemie de coronavirus și să sprijine guvernul Orban în găsirea de soluții. Șeful statului a solicitat astfel Parlamentului adoptarea în regim de urgență a legii Guvernului privind carantina și izolarea.

coral