News Flash:

Președintele PPE, Manfred Weber: Bulgaria şi România trebuie să devină în sfârşit state membre ale spaţiului Schengen

28 Septembrie 2022
314 Vizualizari | 0 Comentarii
Manfred Weber

Preşedintele formaţiunii paneuropene Partidul Popular European (PPE), Manfred Weber, a declarat la Sofia, că Bulgaria şi România trebuie să devină în sfârşit state membre ale spaţiului Schengen şi că ele încă aşteaptă, alături de Croaţia, ca decizia finală în acest sens să fie luată de Consiliul UE.

"Unul dintre principalele mesaje pe care l-am transmis este că Bulgaria şi România trebuie să devină în sfârşit state membre ale spaţiului Schengen", a spus Weber, potrivit unei postări pe Facebook a liderului PPE, care a fost redistribuită de eurodeputatul român Siegfried Mureşan, vicepreşedinte al formaţiunii.

Preşedintele PPE a menţionat că a efectuat o deplasare în Bulgaria înainte de scrutinul parlamentar de la 2 octombrie pentru a-şi exprima sprijinul pentru formaţiunea membră, GERB.

"Noi, în Parlamentul European, am susţinut mereu acest lucru, am luptat mereu pentru ca Bulgaria să devină membru deplin şi sunt sigur că cu un guvern PPE la Sofia vom recăpăta controlul asupra frontierelor externe, problemelor migratorii, aşa cum a era înainte", a spus Weber.

"Bulgaria, Croaţia şi România îndeplinesc condiţiile pentru a adera la zona Schengen şi încă aşteaptă ca decizia finală să fie adoptată de Consiliul UE. Locul lor este în spaţiul Schengen. Aveţi sprijinul total al Partidului Popular European", a mai transmis preşedintele formaţiunii paneuropene, care conduce şi grupul PPE din PE

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2022 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1009 (s) | 33 queries | Mysql time :0.046165 (s)