Valul de frig se face resimțit cel mai puternic miercuri, 22 septembrie, și joi, 23 septembrie, și aduce cu el ploi, dar și ninsori în zonele înalte de munte. Temperaturile vor fi sub mediile normale pentru această perioadă în toată țara, iar la munte vor scădea sub pragul de îngheț.

Frigul se va accentua în zilele de miercuri și joi, iar în jumătatea de nord a țării va ploua. Deasemenea, în zonele înalte de munte, va ninge miercuri și în special în noaptea dintre miercuri și joi.

Minimele vor ajunge sub pragul de îngheț, între 0 și -2 grade în zonele înalte de munte, iar pe creste se vor apropia chiar de -8 grade.

La Brașov sunt așteptate maxime de 9 grade, în timp ce la Miercurea-Ciuc de doar 8 grade, unde vor fi minime de 4 și respectiv 2 grade.

În Capitală temperaturile nu vor mai depăși 16 grade, iar minimele vor atinge 8 grade, precum și la Timișoara.

Joi va mai ploua izolat, iar la munte va ninge doar local, în zonele foarte înalte.

De vineri începe să se încălzească rapid, iar în vestul țării și în sud sunt așteptate temperaturi de până la 30 de grade.

Sursa: meteoradar

 

coral