Un expert imobiliar de la o agenție clujeană a explicat, euforic, că prețul pe metru pătrat va ajunge în Cluj-Napoca la 5000 de euro, la fel ca în Viena. 

”Eu urmăresc acest lucru de câțiva ani de zile. Am avut un client din străinătate, care mi-a cerut niște prețuri din anii trecuți, ca să vadă evoluția prețurilor, respectiv ce e atât de atractiv la Cluj. După ce le-am explicat felul în care se dezvoltă Clujul, după ce am discutat de partea asta culturală, care atrage foarte mult, festivalurile etc, și-a dat seama că de aceea este o cerere atât de mare pentru că la 200 – 300 de km nu prea ai o altă variantă de oraș mare, de mall -uri. În al doilea rând, ceea ce se întâmplă în Cluj este foarte atractiv pentru foarte multă lume. Ei bine, acest lucru va aduce investitori din afară, dar și din țară, care cumpără pentru investiție sau care se mută chiar ei la Cluj. Cei care vin la Cluj vor rămâne aici. 

Când am auzit că Clujul va avea 5000 de euro pe metru pătrat ca la Viena, deși nu se explica atunci (eu am peste 8 ani de experiență în imobiliare) acest fenomen, am urmărit an de an prețurile, văd cât de mare este cererea și se va ajunge acolo. Mă șochez de la o lună la alta, pentru că toată lumea vrea la Cluj. Cererea și oferta dictează prețul”, a declarat Cristina Ciobanu, specialist imobiliare, conform Știri de Cluj.

La Viena, dacă acum 3 ani un apartament cu două camere costa 180.000 de euro, în sectorul 13, acum costa 500.000, a spus și jurnalistul Sabin Gherman.

Cristina Ciobanu s-a lăudat că a vândut o vilă de 1,6 milioane de euro, în 3 luni, și un duplex, tot de lux, în numai două săptămâni. “Cerere există, chiar acum când alții se plâng că piața s-a blocat. Numărul celor cu salarii mari este mai mare acum. Am clienți care caută case de lux, la prețul de 600.000 de mii de euro spre un un milion de euro și nu prea am ce să le dau. Din acest motiv se vând bine și repede, dacă sunt poziționate bine”, a mai spus aceasta. 

Ciobanu a mai adăugat că locuințele se vor scumpi peste 6 – 8 luni de zile, când se vor calcula în preț și scumpirile la materialele de construcții. 

coral