Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice si Administrației în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Regional 2014-2020, Agenția de Dezvoltare  Regională Nord-Vest în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operațional Regional 2014-2020 și Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Turda în calitate de Beneficiar au semnat Contractul de finanțare nerambursabilă nr. 7985/17.10.2022, Cod SMIS: 155656, pentru proiectul

”Construire locuințe sociale (30 de apartamente)”.

Proiectul este finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020, Axa Prioritară 9 – Sprijinirea regenerării economice și sociale a comunităților defavorizate din mediul urban, Prioritatea de investiții 9.1 – Dezvoltare locală sub responsabilitatea comunității (DLRC), Obiectiv Specific OS 9.1 – Reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie şi excluziune socială, prin măsuri integrate.                               

Obiectivul General al proiectului ”Construire locuințe sociale (30 de apartamente)” este de a sprijini comunitatea defavorizată din Municipiul Turda, prin construirea de locuințe sociale – locuințe cu chirie subvenționată, destinate unor categorii de persoane defavorizate prevăzute de lege, cărora nivelul de existență nu le permite accesul la o locuință în proprietate sau închirierea unei locuințe în condițiile pieței, în vederea asigurării unor condiții de trai decente. Proiectul propus contribuie la atingerea obiectivului general al SDL, de reducere a numărului de persoane aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială în zonele urbane marginalizate ale municipiului Turda, alături de îmbunătățirea calității vieții, creșterea coeziunii sociale, îmbunătățirea mediului de viață și creșterea economică în teritoriul SDL.

Obiectivul principal al proiectului este de a combate și preveni fenomenul de sărăcie și marginalizare socială, prin punerea la dispoziția unor familii/persoane defavorizate a unor locuințe care să satisfacă nevoile pentru un trai decent, fiind prevazute în acest sens câte 6 apartamente la fiecare etaj+P, holuri de acces și casa scării. Astfel, fiecare etaj este gândit și proiectat ținând cont de funcțiunea principală dar cu posibilitatea de a completa și satisface și alte funcțiuni conexe.

Obiectivele specifice ale proiectului:

1. Construire locuințe sociale – 30 apartamante

Rezultate asteptate:

1. Populația care trăiește în zonele cu intervenții în regenerarea fizică, economică și socială a comunităților marginalizate din municipii /nr. persoane:

– valoare la începutul implementării proiectului: 57341

– valoare estimată la finalul implementării proiectului: 57341

2. Clădiri publice sau comerciale construite sau renovate în zonele urbane/m2:

– Valoare la începutul implementării proiectului: 0

– Valoare estimată la finalul implementării proiectului: 2111,93

Proiectul  ”Construire locuințe sociale (30 de apartamente)” are o valoare totală de 7.155.585,68 lei, din care: 

6.635.469,76 lei reprezintă valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR

209.541,14 lei reprezintă valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național

139.694,10 lei reprezintă valoarea cofinanțării eligibile a Municipiului Turda

170.880,68 lei reprezintă valoarea neeligibilă inclusiv TVA aferentă cheltuielilor neeligibile.

Perioada de implementare a proiectului este de 26 luni, respectiv între data 15.11.2021 și data 31.12.2023 aceasta cuprinzând, dacă este cazul, și perioada de desfășurare a activităților proiectului înainte de semnarea Contractului de finanțare, conform regulilor de eligibilitate a cheltuielilor.

coral