Stimați cetățeni,

Pentru că în mediul online apar diverse informații cu privire la relocarea statuii lui Avram Iancu din centrul istoric, vă informăm următoarele:

Relocarea statuii lui Avram Iancu în partea nordică a Bisericii Romano-Catolice a fost propusă de catre specialiști din echipele de proiectare și a fost avizată de către membrii Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice nr.3, soluția fiind considerată de către membrii comisiei ca un fapt pozitiv, deoarece, în poziția actuală, statuia este percepută dinspre centrul pieței pe un fundal ce o dezavantajează din cel puțin următoarele considerente:

este suprapusă peste fațadele comerciale ale clădirii din fața bisericii (fațade cu cromatică diversă);

prin apropierea de statuie, aceasta este văzută parțial peste fațade și parțial peste acoperișul acestora.

Astfel, prin poziționarea în imediata ei apropiere, este văzută peste acoperișurile menționate și peste fațada bisericii. Rezultă astfel că acest fundal schimbător în parcursul către statuie, nu este de natură să ofere monumentalitatea necesară acesteia.

S-a concluzionat că statuia se va percepe mult mai bine pe fondul neutru al fațadei gotice a Bisericii Romano-Catolice, decât suprapusă fațadelor colorate ale căsuțelor din fațada sudică a Bisericii Romano-Catolice.

Statuia amplasată de cealaltă parte a Bisericii va fi percepută de la o distanță considerabilă, marcând intrarea dinspre Cluj în centrul istoric al municipiului Turda, fiind amplasată cu fața la direcția de circulație care conduce traficul spre centru, și nu cu spatele, cum este acum.

Suprapunerea peste fațada nordică a Bisericii, fațada simpla, sobră și fără decorații și ferestre, asigură un cadru ce oferă o percepție ce potențează caracterul monumental al statuii.

Precizăm, de asemenea, că relocarea statuii apare ca firească, datorită faptului că parcursul pe strada Avram Iancu, de la nord la sud, se va termina chiar în fața statuii lui Avram Iancu, conferind astfel o valoare simbolică pentru intrarea în centrul istoric al municipiului Turda.

Prin implementarea proiectului „Revitalizarea spațiului pietonal din centrul istoric al Municipiului Turda”, proiect care face parte din pleiada proiectelor de dezvoltare și modernizare ale orașului nostru, vă asigurăm că vom reda frumusețea Turzii prin valorificarea tuturor aspectelor care fac ca acest oraș să fie unic.

86Radu Sima şi alţi 85

58 comentarii

10 distribuiri

Îmi place

Comentează

Distribuie coral