News Flash:

Primărie din Argeș, angajare cu favoruri sexuale. Edilul comunei, avansuri la adresa unei candidate: "Dacă vreau să fiu cu tine o oră-două într-o zi, să fii la dispoziţia mea!"

24 Iunie 2022
351 Vizualizari | 0 Comentarii
Prim rie din Arge angajare cu favoruri sexuale

Scandal la o primărie din județul Argeş. Primarul comunei Călineşti este acuzat că i-a promis un post în municipalitate, unei tinere în vârstă de 21 de ani, în schimbul unor favoruri sexuale. Probele în acest caz sunt chiar înregistrările audio în care primarul îi descrie tinerei fişa postului.

 

Mihai Georgescu, primarul comunei Călineşti din județul Argeș, a fost înregistrat în timp ce îi oferea unei tinere în vârstă de 21 de ani o funcție în Administrația Locală, în schimbul unor favoruri sexuale. Victima este mai tânără cu 32 de ani decât el

Primarul a fost înregistrat când îi făcea avansuri tinerei

Toată povestea ar fi început în urmă cu câteva luni, potrivit unor surse din anchetă.

Tânăra de 21 de ani le-a mărturisit oamenilor legii că edilul i-a promis că o angajează. Fata este acum agent de pază. Se pare că, atunci când primarul i-ar fi spus "am nevoie de tine", acesta i-ar fi cerut favoruri sexuale.

Citeste si: Un cunoscut trapper, bătut într-o secție de poliție. Cântărețul face mărturisiri incredibile

"Te pot angaja pe cabinetul meu, îţi dau 35 de milioane (n.r.3.500 lei)" 

"Îţi dau liber cât vrei tu, îţi faci viaţa cum vrei, dar când am şi eu nevoie de tine şi vreu să fiu cu tine o oră- două, o zi, să fii la dispoziţia mea"

Este doar o parte din discuția șocantă de la un presupus interviu de angajare la primăria din comuna Călineşti, Argeş. 

Mihai Georgescu negă totul: "Sunt un familist convins!"

"Vocea mea este. A fost o convorbire mai lungă, au extras din context. Ceea ce au vrut, să speculeze.  O să îi chem în judecată pe toţi. Nu am niciun fel de legătură, nici cu această tânără, nici cu alte tinere. Sunt un familist convins, sunt un om apreciat de comunitate, probabil că lucrurile bune pe care le fac zi de zi în comunitatrea mea îi înnebuneşte pe unii", a declarat primarul Mihai Georgescu pentru jurnaliștii de la Antena 3.

Mai mult de atât, şi cetățenii din comună sar în apărarea primarului. Însă, colegii de partid ai acestuia nu sunt de aceeași părere.  

Edilul a fost suspendat de PSD din toate funcțiile politice

La scurt timp după ce înregistrarea de la așa-zisul interviu de angajare a fost făcută publică, Mihai Georgescu a fost suspendat din toate funcţiile politice, așteptând în continuare rezultatele anchetei care se află în desfășurare. 

De asemenea, oamenii legii au deschis o anchetă pentru a se stabili cu exactitate ce s-a întâmplat.

Citeste si: Românul care și-a împușcat trei colegi și un polițist în Spania cere să fie eutanasiat. Familiile victimelor îl vor în spatele gratiilor

"Nu dorim să ne implicăm și să discutăm despre viața privată a nimănui, însă întotdeauna ne vom delimita ferm de orice atitudine imorală, mai ales dacă aceasta se petrece în cadrul administrației publice", a transmis Biroul de Presă al PSD Argeș.

Primarul a declarat, prin intermediul unei postări pe o rețea de socializare, că a fost suspendat. Acesta le cere iertare social-democraților. Asta în timp ce liberalii i-au cerut demisia.

În zilele următoare, edilul va merge la Parchet să le explice procurorilor cum au stat lucrurile.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2022 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1232 (s) | 22 queries | Mysql time :0.036947 (s)