Aurel Truță, primarul comunei clujene Ploscoș, a primit amenințări și înjurături din partea unui consătean, după o neînțelegere privind fondurile APIA.

„Inculpatul deține mai multe terenuri în comuna noastră. Pentru a se încadra în solicitările APIA, soția cetățeanului respectiv a venit la Primărie, pentru a ne cere să ștergem 58 de ari, pe care le primise în baza legii fondului funciar.„, arată primarul, confrom turdanews.ro

Ulterior, inculpatul a venit la Primărie și s-a apucat să ne înjure și să ne amenințe, să ne numească hoți și așa mai departe. Am sunat la Poliție, am depus plângere penală și le-am spus procurorilor că nu am pretenții materiale, ci doar să primească interdicție să nu mai vină la Primărie”, a declarat primarul din Ploscoș pentru sursa citată.

Primarul a decis să nu treacă cu vederea fapta și să facă plângere penală pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, faptă care acum este anchetată de către organele de cercetare penală.

coral