Răzvan Cherecheș, profesor de sănătate publică în cadrul Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării a explicat ce măsuri ar trebui să ia județele în care numărul cazurilor de persoane infectate cu coronavirus a crescut mult în ultimele două săptămâni.

„Conform datelor din 16 August, avem 15 judete în România cu incidență ridicată de peste 60 de cazuri la 100,000 locuitori in ultimele 14 zile, unde masurile luate pana acum nu par a fi suficiente pentru a duce la o scadere a epidemiei. Autoritățile locale trebuie să se mobilizeze și să ia mai multe măsuri, în condițiile în care rata de transmitere a virusului este estimata sa creasca odata cu inceperea scolilor si cu racirea vremii.

În acest moment, decizia este între adoptarea unui set de măsuri care să limiteze creșterea (cu nemulțumirea operatorilor economici afectați) sau începerea școlii în 14 septembrie doar in online, din cauza creșterii necontrolate a numărului de cazuri până atunci (cu nemulțumirea părinților care trebuie să își țină copiii acasă)”, a explicat profesorul universitar.

Răzvan Cherecheș a dat ca exemplu de bune practici orașul Melborune din Australia.

„În Figura 1 se poate vedea evoluția numărului de cazuri noi in cele 15 judete, comparate cu Melbourne, Australia, care a reușit să aduca epidemia in scadere. Cum a reușit Melbourne? Incepand din luna Iulie, Melbourne a luat masuri:

Restricții de circulație în oraș între 20:00 pm si 5:00 am (cu excepția motivelor medicale sau profesionale)

Obligativitatea purtării măștii în afara propriei locuințe

Deplasarea în afara locuinței la orice oră doar pentru cumpărături, activitate fizică cu maxim incă o persoană, muncă)

Autoritățile din Melbourne au înțeles că măsurile trebuie luate din timp si limitată creșterea, după care restricțiile se pot relaxa. Dacă autoritățile de la noi nu se mobilizează, tot la acest tip de măsuri vom ajunge și noi, doar că va fi în toamnă. Unele judete din Romania (Arges, Dambovita, Brasov, Gorj, Galati, Braila, Bacau, Mehedinti, Covasna, Caras Severin) arata deja primele semne de scadere a epidemiei dupa masuri luate la sfarsitul lunii Iulie; aceste judete au inca incidenta ridicata si vor trebui sa continue (sau sa adauge) masuri luate pentru a reduce numarul de cazuri la nivele acceptabile”, a zis profesorul universitar. coral