Constanța a trecut de la 5-6 cazuri noi pe zi în perioada stării de urgență, la 25 – 31 de cazuri noi pe zi, în ultimele patru zile. Primăria din Constanța a închis activitatea cu publicul după 5 cazuri confirmate în instituție, (dintre care doar unul avea simptome). A apărut un caz și la primăria din Mangalia și un caz la primăria din Năvodari. Încă un medic de la Spitalul din Constanța a fost depistat cu coronavirus și este asimptomatic. Prefectul a spus că va introduce Constanța în carantină de la 1 iulie, dacă cresc cazurile în același ritm și a lansat un apel pe pagina sa de Facebook:

Virusul nu a plecat dintre noi!

În ultimele 48 de ore, 31 de constănțeni au fost infectați cu virusul SARS-CoV-2! Este un număr fără precedent, care ne arată clar că pandemia nu este istorie, ci virusul este mai prezent ca niciodată. Pe fondul relaxării, mulți oameni au lăsat garda jos. Cu ochii mei văd cum oamenii au început să renunțe la măști și să nu mai țină cont de distanțarea socială.

Dragi constănțeni, au trecut mai bine de trei luni de când ne luptăm cu acest virus și, știu foarte bine, a intervenit oboseala, nu toată lumea mai are răbdare, fiecare om își dorește să revină la viața normală, așa cum o cunoșteam cu toții, anul trecut, spre exemplu. Dar prin nerespectarea recomandărilor, nu facem altceva decât să prelungim această stare „gri” în care ne regăsim și astăzi.

În continuare, fac apel la RESPONSABILITATE și o voi face până în momentul în care vom fi 100% în siguranță! Vă rog să respectați TOATE recomandările venite de la autorități și să nu uitați că este foarte important să păstrăm distanțarea socială, să purtăm masca de protecție și să menținem o igienă corespunzătoare a mâinilor.

Acțiunile noastre, împreună, pot face diferența!
#ApelLaResponsabilitate #ÎmpreunăRevenim

De săptămâna viitoare ar putea intra în carantină și Brașov, unde se înregistrează cel mai mare număr de infectări pe zi, 57. În județul Brașov, boala se răspândește cu viteză mai mare acum decât în perioada stării de urgență.

Eu am scris încă din 16 iunie că Brașovul tinde să devină noul Bergamo. Au fost descoperite cazuri de infectare la Judecătoria Brașov si la Poliția Locală. Asta pe lângă Primărie si Serviciul de Gospodărire a Apelor. Spitalele brașovene sunt pline, DSP a decis să mai transfere din pacienți la Târgu Mureș. Spitalul Săcele va primi bolnavi COVID începând din această seară.

Urmează Iași și județul Vrancea.

Sursa coral