Primăria municipiului Cluj-Napoca invită clujenii și turiștii la evenimentele organizate cu ocazia Zilei de 1 Decembrie, la împlinirea a 101 ani de la Unirea Transilvaniei cu România în anul 1918.

Instituția Prefectului Județul Cluj, Primăria municipiului Cluj-Napoca și Divizia 4 Infanterie „Gemina” deschid manifestările dedicate Zilei Naționale a României prin depuneri de coroane la statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul, de la ora 11:00.

Evenimentele continuă în Piața Avram Iancu, unde, începând cu ora 12:30, va avea loc ceremonia oficială, defilarea cu tehnică militară și de intervenție și un spectacol de artificii de zi.

Primăria municipiului Cluj-Napoca organizează, în Sala de Sticlă, expoziția de fotografii și documente istorice „Cluj 100” – care poate fi vizitată în intervalul orar 10:00 – 17:00.

Un eveniment special din program va avea loc începând cu ora 17:00, la Cinema Victoria – Centenarul Filmului Românesc. „Prea mic pentru un război prea mare” va fi primul film difuzat în acest cadru, urmat de filmul “Cardinalul” de la ora 19:30. Intrarea este liberă, iar biletele pot fi ridicate de la casieria cinematografului Victoria până la ora filmului, în limita locurilor disponibile, sau online, accesând următoarele link-uri:

Pentru a intra în posesia biletelor gratuite rezervate online, este necesară prezența în cinematograf cu cel puțin 30 de minute înainte de începerea proiecției.

Piața Unirii va fi din nou epicentrul evenimentelor dedicate Zilei Naționale a României. La ora 14:00 va începe un Regal folcloric de excepție, alături de unii dintre cei mai îndrăgiți interpreți de muzică populară.

Un moment așteptat în fiecare an este aprinderea luminilor de sărbători, care va avea loc la ora 19:00. Trupele Voltaj și Cargo vor concerta apoi pe scena din Piața Unirii.

La ora 20:00, Primăria Cluj-Napoca invită publicul în Piața Avram Iancu, care va fi luminată de un spectaculos foc de artificii.

Programul evenimentelor din 1 Decembrie 2019:

Piața Mihai Viteazul
11:00 Ceremonie de depunere de coroane la statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul

Piața Avram Iancu
12:30 Ceremonia oficială dedicată Zilei Naționale a României
Defilare cu tehnică militară și de intervenție
Jocuri de artificii de zi

Sala de sticlă – Primăria municipiului Cluj-Napoca
10:00-17:00 Expoziția „Cluj 100”

Piața Unirii
14.00-19.00 – Regal Folcloric:
Clubul Vedetelor
Mariana Sfechiș
Ioana Ștețco
Maria Lobonț
Mariana Morcan
Andreea Ciupe
Silviu Popa
Dan Gâdea
Marilena Zegrean Istici
Maria Golban Șomlea
Ana Ilca Mureșan
Ansamblul folcloric „Mugurelul”
Aurel Tămaș
Ansamblul folcloric „Mărțișorul”
Anghelina Timiș
Amalia Codorean Chindriș
Ilie Medrea
Ioan Berci
Sava Negrean Brudașcu
Ionuț Fulea
Acompaniază: Orchestra Regal Transilvan

19:00 Aprinderea luminilor de sărbători
19:05 Concert Voltaj
20:15 Concert Cargo

Piața Avram Iancu:
20:00 Spectacol de artificii

Cinema Victoria: Centenarul Filmului Românesc
17:00 Prea mic pentru un război prea mare

19:30 Cardinalul 
Prezintă: Irina Margareta Nistor


Eveniment organizat de Primăria municipiului Cluj-Napoca.

Parteneri principali: Terapia – O companie SUN PHARMA, Bergenbier, NTT Data, Banca Transilvania, Coca-Cola, Farmec.

Parteneri media: Infotrafic – Radioul de pe strada ta, Radio Impuls, România TV, Look TV, Actual de Cluj, Cluj Capitala, Cluj.com, ClujLife, Clujust, Clujul Cultural, Cluj Info, Făclia, Gazeta de Cluj, Media 9, Monitorul de Cluj, Napoca News, Realitatea FM, Servus Cluj, Știri de Cluj, Transilvania Reporter, Ziua de Cluj. coral