News Flash:

Proxeneți și cămătari din Câmpia Turzii, arestați de polițiștii clujeni

3 Noiembrie 2020
1704 Vizualizari | 0 Comentarii
arestat

Polițiștii au reținut pentru 24 de ore doi bărbați din Câmpia Turzii pentru șantaj, camătă și proxenetism. Judecătoria Turda a dispus luarea măsurii arestului preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.

„La data de 28 octombrie, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda, au depistat și reținut pentru 24 de ore doi bărbați cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de șantaj, camătă și proxenetism, fapte prevăzute și pedepsite de Codul penal.

În fapt, în perioada octombrie 2018 – mai 2020, un bărbat de 45 de ani, din municipiul Câmpia Turzii, ar fi oferit, cu titlu de împrumut, sume de bani cu dobândă mai multor persoane, recurgând la amenințări cu acte de violență pentru înapoierea sumelor.

Totodată, în cursul anului 2019, un bărbat de 36 de ani, din aceeași localitate, ar fi recurs la amenințarea unei minore cu acte de violență în scopul obținerii de la aceasta a unor sume de bani. De asemenea, în perioada aprilie 2017 – aprilie 2020, bărbatul ar fi obținut foloase patrimoniale ca urmare a înlesnirii practicării prostituției de către o femeie”, a declarat IPJ Cluj.

La data de 29 octombrie, aceștia au fost prezentați magistraților din cadrul Judecătoriei Turda, care au dispus luarea măsurii arestului preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

proxeneti camatari campia turzii arest
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2022 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1385 (s) | 33 queries | Mysql time :0.043544 (s)