La data de 11 iulie, sub autoritatea Instituției Prefectului, s-a desfășurat o acțiune în sistem integrat, participând polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj și ai Grupării mobile Cluj –Napoca, polițiști locali din cadrul Poliției Locale Cluj-Napoca, inspectori din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Cluj și Protecția Consumatorului, specialiști din cadrul DSVSA Cluj, DSP Cluj și ISCTR Cluj și lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj.

Acțiunea s-a desfășurat în 3 etape, acționându-se în zone din municipiu unde exista riscul aglomerării de persoane, respectiv piețe, supermaket-uri, parcuri, baze sportive, centre comerciale, terase, mijloace de transport în comun, săli de jocuri, zone de agrement, Lacul Tarnița și Băile Cojocna.

S-a acționat în vederea respectării măsurilor pentru împiedicarea răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2 și conștientizarea populației cu privire la necesitatea respectării acestora.

În prima etapă, desfășurată în intervalul orar 11.00-13.00, s-a verificat respectarea măsurilor de siguranță în zona piețelor, supermarketurilor, parcurilor, bazelor sportive, zonelor de agrement Lacul Tarnița și Băile Cojocna.

Peste 80 de persoane au fost legitimate, fiind verificate 62 de societăți comerciale și 12 locații de agrement.

În urma abaterilor constatate, au fost aplicate 31 de sancțiuni contravenționale.

14 persoane au fost sancționate pentru nerespectarea măsurilor de protecție împotriva noului coronavirus, 7 conducători auto au fost sancționați pentru încălcări ale normelor rutiere în vigoare și alte 10 persoane au fost sancționate pentru abateri ale altor norme legale.

În intervalul orar 18.00-12.00, s-a desfășurat cea de-a doua etapă a acțiunii, efectuând-se verificări în centrele comerciale, terasele din zona centrală a municipiului și restaurante atât din municipiu, cât și din comunele arondate.

Totodată, au fost efectuate verificări în 57 de mijloacele de transport în comun.

Au fost legitimate peste 150 de persoane și au fost verificate 78 de societăți comerciale.

În urma abaterilor constatate, s-a impus aplicarea unui număr de 22 de sancțiuni contravenționale, 19 dintre acestea fiind aplicate pentru nerespectarea Legii 55/2020, privind măsurile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Cea de-a 3-a parte a acțiunii, a fost dedicată sălilor de jocuri aflate pe raza municipiului Cluj-Napoca.

În intervalul orar 23.00-01.00, au fost verificate 42 astfel de locații, fiind legitimate peste 50 de persoane.

În urma verificărilor, nu au fost constatate abateri ale normelor de protecție împotriva virusului COVID-19, fiind aplicate 2 sancțiuni contravenționale conform Legii 61/1991R, pentru tulburarea ordinii și liniștii publice. coral