Un tânăr ucrainean a ajuns la Cluj-Napoca și a luat masa la restaurant. Oleg a fost șocat de prețurile din localuri, dar și din supermarketuri.

Acesta a spus că acasă ar mânca o lună cu banii plătiți pentru o masă la un restaurant din Cluj. 

Oleg a plecat din Ucraina înainte de a se decreta mobilizarea generală, şi a stat câteva zile la o familie de lângă Cluj. El va pleca mai departe spre Franța, unde are rude.

”Aveţi preţuri ca în Elveţia, mai mari şi ca în Franţa, nu aş putea trăi aici. N-am înţeles cum o pot face românii care sunt plătiţi cu 300 de euro. Noi avem salarii şi mai mici, dar nu avem preţurile din România. La Kiev ar fi fost revoltă dacă se întâmpla asta. Am calculat vreo 70 de euro echivalentul în lei, dar de banii ăştia mâncam aproape o lună acasă, în Ucraina. Iar dacă mergeam într-un restaurant acasă, am fi plătit poate şi de 10 ori mai puţin. E scumpă, tare scumpă România şi nu înţeleg cum pot trăi oamenii săraci de aici cu aşa preţuri. Acum câţiva ani am mâncat în Paris cu soţia şi a fost mai ieftin, la fel cum a fost mai ieftin şi la Nisa. Nu mai spun că Italia parcă a fost şi mai ieftin. În România, clar, preţurile sunt de Elveţia”, a spus el, conform Adevărul.ro.

coral