News Flash:

Restaurantul cu cea mai bună ciorbă de burtă din Cluj, scos la vânzare cu 1,5 milioane de euro

7 Noiembrie 2022
28464 Vizualizari | 0 Comentarii
Fair Play a fost scos la vanzare

Unul dintre cele maicunoscute restaurante din Cuj-Napoca a fost scos la vânzare. Este vorba despre celebrul restaurant Fair Play, situat în Piața 14 Iulie din cartierul clujean Grigorescu, care este cunoscut ca locul unde se mănâncă cea mai bună ciorbă de burtă din oraș. Unul dintre cei doi asociați, Kerekes Dobay Dorottya Etelka, a declarat pentru Cluj24.ro că suma care se cere pentru vânzarea restaurantului este de 1,5 milioane de euro, negociabil.

”Aici intră întreaga clădire, tot spațiul, cu dotările aferente. Am scos la vânzare restaurantul, după 30 de ani, pentru că ne-am plafonat ca oameni, și eu și celălalt asociat, și am decis să lăsăm pe alții. Am primit, deja, câteva oferte. Sper ca viitorul proprietar să păstreze profilul restaurantului”, a spus aceasta.

Restaurantul Fair Play va mai funcționa o perioadă, până la finalizarea tranzacției.

Potrivit termene.ro, firma SC Fair Play Import-Export SRL, care administrează restaurantul, a fost înființată în 27.11.1992 și a avut anul trecut o cifră de afaceri de 916.047 lei și un profit de 121.732 lei.

Firma are un număr mediu de 11 angajați.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2023 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.7059 (s) | 33 queries | Mysql time :0.654243 (s)